AcasăACTUALANI verifică averea preşedintelui CSM, Lia Savonea

ANI verifică averea preşedintelui CSM, Lia Savonea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) verifică averea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, ca urmare a unei sesizări, au declarat pentru MEDIAFAX surse din instituţie.

Surse din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au precizat, pentru MEDIAFAX, că instituţia verifică averea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, ca urmare a unei sesizări depuse.

Potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, postată pe site-ul CSM în iunie 2019, aceasta deţine, împreună cu soţul său, şase terenuri, trei în judeţul Ilfov şi trei în judeţul Alba, două case în Ilfov şi Alba, două autoturisme marca Volskwagen şi BMW, dar şi ceasuri şi bijuterii în valoare de aproximativ 14.000 de euro.

Preşedintele CSM, Lia Savonea, transmite, marţi, că pe 26 august 2019 i-a fost adusă la cunoştinţă declanşarea de către ANI a procedurilor de evaluare ca urmare a unei sesizări transmise de o „persoană fizică”, precizând că verificările preliminare au fost derulate „cu o celeritate neobişnuită”.

„Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii reţine că în cursul zilei de 1 octombrie 2019 au fost lansate în spaţiul public, prin intermediul mass-media, afirmaţii grave, false şi inexacte, privind întocmirea unor propuneri legislative de către preşedintele CSM de modificare a legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi informaţii din cadrul unei proceduri confidenţiale conform dispoziţiilor legale în vigoare. În privinţa propunerii de modificare a legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, menţionăm faptul că începând cu data de 9 mai 2019, CSM a iniţiat o lucrare având acest obiect, finalizată la data de 03 iulie 2019, în cadrul Comisiei nr.1 – comună “Legislaţie şi cooperare interinstituţională”, după o amplă consultare a tuturor instanţelor şi parchetelor. Prin urmare, afirmaţia din mass-media potrivit căreia propunerile de modificare legislativă au aparţinut preşedintelui CSM şi au urmărit eludarea unei proceduri de evaluare derulată de ANI este complet falsă”, transmite Lia Savonea, prin intermediul unui comunicat de presă remis marţi MEDIAFAX.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) arată că, pe 26 august 2019, i-a fost adusă la cunoştinţă declanşarea de către ANI a procedurilor specifice activităţii de evaluare ca urmare a unei sesizări transmise de o „persoană fizică”.

„Lucrarea apare ca fiind înregistrată la ANI la data de 12 august 2019, aşadar mult după închiderea lucrării vizând propunerile de modificare legislativă, respectiv 3 iulie 2019. Procedura de verificare preliminară, expres prevăzută de lege, a fost derulată de ANI cu o celeritate neobişnuită dacă avem în vedere multitudinea activităţilor (înregistrarea şi repartizarea lucrării, procedura de evaluare, întocmirea şi comunicarea informării) derulate în numai 8 zile, într-o perioadă tradiţional afectată concediilor de odihnă”, arată Lia Savonea. mediafax.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri