AcasăACTUALAstăzi se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei

Astăzi se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Astăzi, 3 mai, este sărbătorită Ziua mondială a libertăţii presei. În acest an aceasta este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU.

Conştientizarea tuturor aspectelor legate de criza globală de mediu şi a consecinţelor acesteia este esenţială pentru a construi societăţi democratice. Munca jurnalistică este indispensabilă în acest scop, punctează www.un.org.

Jurnaliştii se confruntă cu provocări semnificative în căutarea şi diseminarea informaţiilor despre probleme contemporane, cum ar fi dificultăţile din lanţurile de aprovizionare, migraţia climatică, industriile extractive, mineritul ilegal, poluarea, braconajul, traficul de animale, defrişările sau schimbările climatice. Asigurarea vizibilităţii acestor probleme este crucială pentru promovarea păcii şi a valorilor democratice la nivel mondial.

În contextul triplei crize planetare – schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi poluarea aerului – campaniile de dezinformare pun la îndoială cunoştinţele şi metodele de cercetare ştiinţifică. Atacurile la adresa validităţii ştiinţei reprezintă o ameninţare serioasă la adresa dezbaterii publice pluraliste şi informate. Iar informaţiile înşelătoare şi false despre schimbările climatice pot, în unele cazuri, să submineze eforturile internaţionale de a le aborda.

Pentru a realiza o dezvoltare durabilă, este necesar ca jurnaliştii să raporteze cu acurateţe, în timp util şi cuprinzător despre problemele de mediu şi consecinţele acestora, precum şi despre posibilele soluţii.

Zi proclamată în decembrie 1993

Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în decembrie 1993, la recomandarea Conferinţei Generale a UNESCO. De atunci, ziua de 3 mai, aniversarea Declaraţiei de la Windhoek, este sărbătorită la nivel mondial ca Ziua mondială a libertăţii presei.

După 30 de ani, legătura istorică trasată între libertatea de a căuta, împărtăşi şi primi informaţii şi binele public rămâne la fel de relevantă precum era la momentul semnării acesteia.

Ziua de 3 mai funcţionează ca un memento pentru guverne cu privire la necesitatea de a-şi respecta angajamentul faţă de libertatea presei. Este, de asemenea, o zi de reflecţie în rândul profesioniştilor din media despre problemele libertăţii presei şi eticii profesionale. Potrivit www.un.org, reprezintă o oportunitate pentru: celebrarea principiilor fundamentale ale libertăţii presei; evaluarea stării libertăţii presei în întreaga lume; apărarea mass-media de atacurile la adresa independenţei lor; aducerea unui omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în îndeplinirea datoriei.

- Publicitate-spot_img

Mai multe ştiri

- Publicitate-spot_img

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

- Publicitate-spot_img
Reporter24
Reporter24
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, site-ul reporter24.ro a crescut foarte mult şi a devenit unul dintre brandurile din Oltenia.Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea Teleorman şi Argeş.
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri