AcasăSPORTAustralian Open: Sorana Cîrstea o învinge pe Petra Kvitova

Australian Open: Sorana Cîrstea o învinge pe Petra Kvitova

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului Australian Open după o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Petra Kvitova, a noua favorită, cu 6-4, 1-6, 6-1, miercuri, la Melbourne.

Cîrstea (30 ani, 68 WTA), care a realizat în 2017 cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, optimile de finală, s-a impus după circa două ore de joc (2 h 03 min).

Cehoaica a început mai bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a avut o revenire formidabilă, reuşind să câştige patru ghemuri la rând (5-3). Kvitova a făcut break, dar nu a reuşit să îşi concretizeze şi serviciul, astfel că Sorana s-a impus în primul set cu 6-4.

Kvitova a dominat categoric actul secund, în care a condus cu 4-0 şi a încheiat cu 6-1. În decisiv a fost rândul româncei să aibă 4-0, câştigând apoi cu 6-1.

Cîrstea a încheiat cu 2 aşi şi 7 duble greşeli, în timp ce Kvitova a avut un as şi 7 duble greşeli. Diferenţele au fost destul de mici la serviciu, 55%-54% la primul şi 50%-47% la al doilea, ambele în favoarea româncei. Procentajele au fost egale la mingile de break transformate – 38%, 6/16 Sorana şi 5/13 Petra.

Kvitova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 21-17, dar a făcut şi mai multe erori neprovocate, 44-30.

Kvitova are în continuare avantaj în meciurile directe cu Cîrstea, 5-3, după ce se impusese în precedentele două dueluri, la Madrid în 2014 şi la Wimbledon în 2016.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

În turul următor, Sorana Cîrstea va da peste o altă reprezentantă a Cehiei, Marketa Vondrousova (21 ani, 20 WTA), cap de serie numărul 19.

Tot miercuri, Simona Halep, a doua favorită a turneului, va juca în runda a doua contra australiencei Ajla Tomljanovic.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.