AcasăACTUALAutorităţile vor să folosească şi medicii cabinetelor şcolare în gestionarea crizei COVID-19

Autorităţile vor să folosească şi medicii cabinetelor şcolare în gestionarea crizei COVID-19

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Medicii cabinetelor şcolare ar urma să treacă în subordinea Direcţiilor de Sănătate Publică, în cazul în care nu va exista suficient personal medical pentru gestionarea crizei COVID-19.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că urmează să fie încheiat un protocol cu primăriile din judeţ care au astfel de personal.

„Am discutat acest aspect şi urmează să instituţionalizăm sprijinul pe care îl putem primi din partea cabinetelor şcolare. Nu am o statistică concretă, dar discuţia la nivel naţional este că în momentul în care vom avea nevoie de personal medical să apelăm la toate autorităţile care deţin astfel de personal. Se pot detaşa, în situaţia în care este nevoie”, a declarat Homorean.

El a confirmat faptul că reprezentanţii DSP Olt au avut întâlniri cu personalul medical de la cabinetele şcolare, în vederea unei astfel de detaşări.

„Nu am cunoştinţă despre încheierea unui protocol. Suntem în faza în care evaluăm o necesitate şi posibilităţile de sprijin din alte părţi. Direcţia de Sănătate Publică a demarat o acţiune, a avut întâlniri cu medicii de cabinete şcolare. Dispoziţia de mutare este dată de către angajator. Ei sunt angajaţi la nivel de UAT, s-a avut o discuţie cu primarii referitor la condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi puşi la dispoziţia DSP. Nu s-a definitivat acţiunea şi urmează să vedem câţi medici avem pe care ne putem baza”, a mai afirmat prefectul.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri