AcasăACTUALBancomat aruncat în aer, într-o comună. Poliţia caută făptaşii

Bancomat aruncat în aer, într-o comună. Poliţia caută făptaşii

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bancomat a fost aruncat în aer, noaptea trecută, în comuna Castelu din judeţul Constanţa.

Poliţiştii îi caută pe autori.

„Astăzi, în jurul orei 3.15, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bancomat din comuna Castelu a fost spart.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar bancomatul este distrus ca urmare a unei explozii.

Cercetările au fost preluate de polițiști ai Serviciului Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În cauză sunt continuate cercetările în vederea stabilirii identității persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Constanţa.

CITEŞTE ŞI: Manelistul Culiţă Sterp, reţinut, după ce a condus băut şi cu viteză, nu a oprit la semnalul poliţiştilor, a lovit o maşină şi a fugit

Bancomatul se afla în centrul localităţii, în clădirea căminului cultural.

”Avem un eveniment nefericit. N-am calitate să dau detalii. Bancomatul era prins în sistemul BRD-ului….Când am ajuns la 7.30 și am sunat directorul BRD știa problema. Lăsăm specialiștii să-și facă treaba. E un eveniment unic, de 30 de ani eu n-am văzut, n-am avut asemenea incidente. Suntem șocați”, a declarat, pentru ReplicaOnline, viceprimarul localității, Antonela Prodan.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri