AcasăACTUALBărbat găsit mort, pe o stradă din Slatina. Avea doar 63 de...

Bărbat găsit mort, pe o stradă din Slatina. Avea doar 63 de ani

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Slatina, a murit pe stradă, marţi.

Faptul că o persoană ar fi întinsă pe sol, pe strada Mănăstirii din municipiul Slatina a fost sesizată prin 112, marţi dimineaţă.

CITEŞTE ŞI: GORJ | Firmă de transport din Târgu Jiu, amendată de inspectorii de muncă. Nu se respecta programul de lucru

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina și un echipaj al ambulanței, în vederea acordării primului-ajutor.

Poliţiştii l-au identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 63 de ani din municipiul Slatina.

Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical, fiind declarat decesul.

„Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului. Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri