AcasăACTUALBărbat reținut în Olt, după ce a atacat două persoane cu o...

Bărbat reținut în Olt, după ce a atacat două persoane cu o cazma

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un conflict spontan, izbucnit pe terasa unui local din comuna Obârșia, s-a încheiat cu 2 persoane la spital și cu reținerea unuia dintre agresori. Un bărbat de 44 de ani a ajuns în arestul IPJ Olt, după ce a atacat 2 persoane cu o cazma și a fost depistat cu alte obiecte periculoase, respectiv cuțite.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 19 septembrie 2026, în jurul orei 22:10, când polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Vișina au fost alertați prin numărul unic de urgență 112, de către un bărbat de 37 de ani.

Din primele verificări a reieșit că bărbatul de 44 de ani se afla pe terasă, împreună cu fiul său, de 18 ani. Pe fondul unor neînțelegeri de moment, între aceștia și alți 2 localnici, frați, de 37 și, respectiv, 32 de ani, a izbucnit un scandal.

În timpul altercației, bărbatul de 44 de ani a pus mâna pe o cazma și l-a lovit pe bărbatul de 37 de ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Caracal.

La spital a ajuns și tânărul de 18 ani, care intervenise pentru aplanarea conflictului. El a fost dus la Spitalul Orășenesc Corabia, pentru îngrijiri medicale.

Cuțite găsite asupra agresorului

Inițial, polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ulterior, pe măsură ce au continuat cercetările și au administrat probatoriul, oamenii legii au descoperit că agresorul avea asupra sa și cuțite. Urmărirea penală a fost extinsă, astfel, și pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Marți, 29 septembrie, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere pe numele bărbatului de 44 de ani.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt. El urmează să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, cu propuneri legale.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Daniel Tudor, primarul oraşului Scorniceşti

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
Reporter 24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri