AcasăACTUALBărbat ucis de câinele vecinilor. Patrupedul a atacat şi o copilă de...

Bărbat ucis de câinele vecinilor. Patrupedul a atacat şi o copilă de 14 ani

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat de 47 de ani a fost omorât de câinele unui vecin. Acesta mersese să hrănească animalul deoarece stăpânul acestuia era plecat la muncă. Animalul a atacat-o şi pe nepoata bărbatului ucis.

Potrivit IPJ Galaţi, tragedia a avut loc duminică. Oamenii legii au foste sesizaţi printr-un apel la 112, de către un bărbat de 50 de ani, cu privire la faptul că într-o curte din satul Roşcani, comuna Băneasa, fratele său, în vârstă de 47 de ani, este inconştient şi nu poate ajunge la el din cauza unui câine agresiv.

“Poliţiştii au intrat în curtea imobilului respectiv şi doar după ce au folosit spray iritant lacrimogen, acţionând în direcţia câinelui care face parte din rasa Amstaff, au reuşit să ajungă la bărbatul căzut la nivelul solului. Au transportat victima în afara curţii până la echipajul medical, însă, din păcate, a fost constatat decesul, bărbatul prezentând o plagă muşcată la nivelul gâtului. De asemenea, până la sosirea poliţiştilor, o minoră de 14 ani, nepoata persoanei decedate, a fost muşcată de mâna stângă de acelaşi câine când aceasta a încercat să ajungă la unchiul său, reuşind apoi să iasă din curte”, a transmis IPJ Galaţi.

Dosar penal deschis de poliţişti 

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că proprietarul gospodăriei respective şi al câinelui, care are trei ani, lăsase în grija bărbatului de 47 sarcina de a-i hrăni animalele pe care le are, în perioada cât era plecat la muncă.

“Câinele din rasa Amstaff ar fi fost închis într-un ţarc special confecţionat, iar proprietarul ar fi comunicat celui care îl hrănea să nu deschidă şi să îl lase liber în curte. În ziua respectivă, victima s-ar fi dus să hrănească animalele în jurul orei 17:00 şi, întrucât nu se întorsese la domiciliul său, în jurul orei 20:20, fratele şi cu nepoata lui au mers să vadă ce se întâmplă. În cursul nopţii de 16/17 iulie 2023, la adresă a revenit şi proprietarul imobilului, iar câinele a rămas în custodia sa până la clarificarea situaţiei, precum şi a condiţiilor de deţinere”, a mai precizat sursa citată.

Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru comiterea infracţiunii privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, a infracţiunii de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.

Cercetările au fost preluate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, potrivit News.ro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri