Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Ianca, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce l-a bătut pe un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Corabia. Conflictul dintre cei doi a izbucnit într-un bar din Ianca.
Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 69 de ani, din localitatea Corabia, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr de 25 de ani, din comuna Ianca, județul Olt.
-articolul continuă după recomandare-
Un tânăr născut în Coloneşti şi adoptat în Italia îşi caută familia biologică
Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pe baza probatoriului administrat, la data de 28 august a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale”, transmite IPJ Olt.












