Un bebeluş, în vârstă de 11 luni, a ajuns la spital după ce a fost rănit în urma unui carambol petrecut pe DN 7, în localitatea Călimănești.
În urma unui apel la 112, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţă. „Din verificările preliminare efectuate s-a stabilit că, ar fi avut loc o coliziune între 3 autoturisme, în localitatea Călimănești. În urma impactului a rezultat rănirea unui bebeluș, de 11 luni, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Vâlcea.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.
Traficul se desfășoară alternativ.












