AcasăACTUALBenzina şi motorina se scumpesc. Cu cât creşte preţul

Benzina şi motorina se scumpesc. Cu cât creşte preţul

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Benzina se va scumpi cu 29 bani/l, iar motorina cu 26 bani/l în prima zi a anului viitor, în urma deciziei Guvernului de a actualiza nivelul accizelor cu rata inflaţiei, urmând ca o majorare cu alţi 43 bani/l de benzină şi 40 bani/l de motorină să aibă loc şi începând cu 1 iulie 2024. În total, scumpirea carburanţilor cauzată de majorarea fiscalităţii de anul viitor va fi de 72 de bani/l la benzină şi de 66 bani/l la diesel, confor datelor analizate de Profit.ro.

Raportat la actualele preţuri, de aproximativ 6,5 lei la benzina standard şi 7 lei la motorina standard, majorarea accizelor pe întreg anul 2024 va conduce la scumpirea benzinei cu 11% şi a motorinei cu 9,5%.

Potrivit recent adoptatei ordonanţe de urgenţă 115/2023, “în anul 2024, nivelul accizelor pentru produsele de la nr. crt. 10 – 12 (benzină cu plumb, benzină fără plumb şi motorină – n.red.) din anexa nr. 1 la titlul VIII – Accize şi alte taxe speciale, se actualizează cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2023, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, după cum urmează: începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 50% din creşterea preţurilor de consum; începând cu data de 1 iulie 2024, cu 50% din creşterea preţurilor de consum”.

Acciza la benzină se va majora pe 1 ianuarie cu 13,7% faţă de cea valabilă pe 2023 şi pe 1 iulie cu 18% faţă de cea valabilă în perioada 1 ianuarie-30 iunie, iar cea la motorină cu 13,35%, respectiv 18%, conform Profit.ro.

Rata inflaţiei din septembrie 2023, potrivit INS, a fost de 8,8%, ceea ce, în mod normal, ar fi condus la o majorare a accizelor cu 14 bani/l la motorină şi cu 16 bani/l la benzină, şi la o scumpire a carburanţilor, după aplicarea TVA, cu 17 bani/l a motorinei şi cu 19 bani/l a benzinei pe întreg anul, jumătate de la 1 ianuarie, iar cealaltă de la 1 iulie.

Surprinde astfel, nivelul de peste 3 ori mai ridicat al majorării accizei, comentează Profit. ro, oferind şi o posibilă explicaţie: formula de actualizare a accizelor din Codul Fiscal nu este una simplă, care să se raporteze de la an la an, ci una care se raportează la valoarea accizelor din perioada octombrie 2014 – septembrie 2015. Iar pentru 2023 guvernul a acordat o derogare prin care accizele la benzină şi motorină erau scutite de la indexarea cu rata inflaţiei, de 13,8% în 2022.

Aşa se face că, potrivit formulei de calcul, în 2024, se pare că şoferi vor “plăti” şi derogarea acordată pentru 2023, accizele urmând a se indexa mult mai agresiv, probabil nu numai cu rata inflaţiei din 2023, 8,8%, ci şi cu cea din 2022, 13,8%, precizează sursa citată.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate. News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul. News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri