CCR a decis, marţi, că sintagma „cu posibilitatea de prelungire cu până la un an” din cuprinsul unui articol al Legii privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale este neconstituţională.
„În ziua de 4 iunie 2019, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.39 alin.(5) din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale”, se arată într-un comunicat CCR, remis marţi MEDIAFAX.
Judecătorii arată că dispoziţiile de lege criticate sunt următoarele: „Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcţia de şef al Statului Major al Apărării poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii categoriilor de forţe ale armatei”.
Curtea arată că sintagma menţionată este lipsită de claritate şi încalcă astfel dispoziţiile art.1 alin.(5) din Constituţie, întrucât nu prevede condiţiile şi procedura de urmat pentru prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării.Prin urmare, revine legiuitorului obligaţia de a stabili în mod clar aceste aspecte. Legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională.
Pe 10 aprilie, Administraţia Prezidenţială a câştigat în instanţă repunerea în funcţie a generalului Nicolae Ciucă în funcţia de şef al Statului Major al Apărării (SMAp), instanţa supremă dispunând definitiv respingerea cererii de suspendare a decretului emis de şeful statului.
Pe 29 martie 2019, şi Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea Ministerului Apărării prin care a solicitat anularea decretului semnat de Klaus Iohannis, de prelungire a mandatului de şef al Statului Major al Apărării pentru Nicolae Ciucă, dar decizia nu este definitivă.
MApN a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, decretul prin care a fost prelungit mandatul de şef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea şi anularea decretului.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie.