AcasăACTUALCe spune ministrul Sănătăţii despre pelerinajul la Sf. Parascheva, în condiţiile pandemiei

Ce spune ministrul Sănătăţii despre pelerinajul la Sf. Parascheva, în condiţiile pandemiei

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că manifestările de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu vor mai fi organizate ca în ceilalţi ani, din cauza pandemiei de COVID-19, şi a îndemnat la precauţie.

„Fiecare activitate este reglementată de anumite norme şi trebuie să le respectăm. La începutul acestei pandemii spuneam că nu vom avea un an normal ca în ceilalţi ani. Nu am avut sărbători pascale la fel ca în ceilalţi ani, nu am avut Rusalii, nu am avut concedii, nu am avut început de an şcolar. Deci nici aceste sărbători nu vor fi ca în ceilalţi ani. Haideţi să înţelegem că, dincolo de ce suportă corpul medical şi efortul spitalelor, trebuie să reglementăm sau să păstrăm acele reglementări din prespital. Această pandemie nu se tranşează în spital, ci în prespital. Acolo avem nişte reguli, le respectăm, avem o transmitere comunitară scăzută, avem cazuri puţine şi atunci putem şi noi, ca sistem medical, să respirăm”, a spus Tătaru, potrivit digi24.ro.

Întrebat ce sfat le dă celor care vin în pelerinaj la Iaşi în această perioadă, ministrul Sănătăţii a spus că este importantă purtarea măştii, respectarea distanţării fizice şi evitarea locurilor aglomerate.

„Dăm aceleaşi sfaturi pe care le dăm de la începutul acestei pandemii. Portul măştii, distanţare, dezinfectant şi, în acelaşi timp, să ne dăm seama că mergem în locuri aglomerate. Evităm acele locuri în măsura în care putem să păstrăm nişte precauţii”, a spus Tătaru.

Referitor la numărul mare de pelerini care e posibil să ajungă la Iaşi, Nelu Tătăru a spus că are încredere în autorităţile locale că pot gestiona această situaţie.

„Nu neapărat trebuie să ne gândim la un număr mare. Cei care vin şi trebuie să respecte nişte precauţii. Vrem nu vrem, suntem în timp de pandemie, vrem nu vrem sunt Sărbătorile Iaşiului, dar va trebui să le adaptăm contextului pe care îl trăim noi astăzi”, a spus ministrul Sănătăţii.

În context, primarul Mihai Chirica a declarat că, din cauza pandemiei, evenimentele cultural artistice care se organizau de Sărbătorile Iaşiului nu vor mai fi organizate, dar că îşi doreşte să îşi ia măsurile de precauţie necesare în cazul în care în oraş vor veni pelerini cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Nu încurajăm pe nimeni să vină, dar nu dorim să fim descoperiţi dacă pelerinii ajung aici. De aceea ne vom pregăti doar în acest context, să nu ne prindă pe picior greşit. De cel puţin două zile ajung tot mai multe grupuri de pelerini. Trebuie să ne aşteptăm la acest lucru. În România nu este interzisă libertatea de mişcare şi avem obligaţia de a-i primi aşa cum se cuvine pentru a nu-i pune în pericol şi să nu ne punem în pericol nici pe noi. Celelalte evenimente (organizate de Sărbătorile Iaşiului – n.r) nu se vor mai ţine”, a spus Mihai Chirica.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri