AcasăACTUALCinci localităţi din judeţul Olt, fără curent electric din cauza ninsorii

Cinci localităţi din judeţul Olt, fără curent electric din cauza ninsorii

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Furnizarea energiei electrice este întreruptă în cinci localităţi din judeţ, din cauza condiţiilor meteo, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

Sursa citată arată că este vorba despre peste 900 de consumatori afectaţi.

„La ora 08.00, conform datelor furnizate de operatorul de distribuție a energiei electrice, 925 de consumatori nu erau alimentați cu energie electrică. Localitățile afectate sunt: Morunglav, Bobicești, Deveselu, Vlădila și Studina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Judeţul Olt se află sub Cod Portocaliu, până miercuri dimineaţă, la ora 10.00, atenţionarea vizând fenomene ca ninsori abundente, strat de zăpadă consistent, viscol.

„În intervalul menționat, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali, temporar va ninge abundent (30 – 50 l/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș, rafalele vor atinge 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității”, transmite ANM.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.