AcasăACTUALCinci români ar fi dispăruţi, în urma inundaţiilor din Spania. Ce spune...

Cinci români ar fi dispăruţi, în urma inundaţiilor din Spania. Ce spune MAE

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Consulatul României la Castellón investighează dispariția a cinci cetățeni români în urma inundațiilor din Spania, deși cei care au contactat consulatul sunt în afara pericolului, iar autoritățile locale sunt în alertă pentru a oferi sprijin și informații în timp real.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, miercuri, că reprezentanţii Consulatului României la Castellón de la Plana verifică informaţiile privind dispariţia a cinci cetăţeni români, în urma inundaţiilor din Spania. Instituţia precizează că cetăţenii români care au apelat telefonul de urgenţă se află în afara oricărui pericol.

-articolul continuă după recomandare-

Geoană, întrebat cum angajat al MAE. El afirmă că ”sub nicio formă” nu a fost ajutat de tatăl său

”În contextul inundaţiilor fără precedent care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu numeroase victime, dispăruţi şi pagube materiale, cu precădere în Comunitatea Valenciană, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, s-a autosesizat şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă printre cei afectaţi se află şi cetăţeni români”, precizează MInisterul de Externe într-un comunicat.

MAE arată că încă de la debutul acestor fenomene meteorologice, reprezentanţii Consulatului României la Castellón de la Plana au acordat sprijin în relaţia cu autorităţile locale cetăţenilor români care au contactat oficiul consular, prin intermediul telefonului de urgenţă, pentru a solicita informaţii şi asistenţă consulară.

”În dialogul cu cetăţenii români, reprezentanţii oficiului consular au subliniat necesitatea respectării instrucţiunilor autorităţilor locale. Până la acest moment, toţi cetăţenii români care au apelat telefonul de urgenţă se află în afara oricărui pericol. Totodată, reprezentanţii consulatului verifică informaţiile cu privire la semnalarea dispariţiei a cinci cetăţeni români. În acest sens, oficiul consular a notificat autorităţile spaniole, verificările fiind în curs”, anunţă MAE.

De asemenea, au fost contactate autorităţile locale din Comunitatea Valenciană, respectiv delegatul Guvernului în Comunitatea Valenciană şi subdelagatul Guvernului în Provincia Valencia, pentru a solicita ca oficiul consular să fie notificat cu privire la existenţa unor posibili cetăţeni români printre victimele şi persoanele afectate de inundaţiile produse.

Potrivit MAE, Consulatul României la Castellón de la Plana este în contact permanent cu autorităţile competente, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară dacă situaţia o va impune. ”Totodată, reprezentanţii oficiului consular menţin legătura cu cetăţenii care au semnalat că se află în situaţii dificile, până la identificarea unor soluţii dispuse de autorităţile locale”, subliniază ministerul.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

Cel puțin 70 de oameni au murit în urma inundațiilor care au afectat sudul și estul Spaniei, în urma unor ploi care au totalizat 445,4 litri pe metru pătrat în 24 de ore, potrivit site-ului postului public de televiziune.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Reporter24
Reporter24
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, site-ul reporter24.ro a crescut foarte mult şi a devenit unul dintre brandurile din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea Teleorman şi Argeş.
Alegeri 2024spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri