AcasăACTUALCJ Olt, demersuri pentru primirea şi altor bolnavi decât cei de COVID-19,...

CJ Olt, demersuri pentru primirea şi altor bolnavi decât cei de COVID-19, la Spitalul Slatina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat luni că forul judeţean face demersurile pentru redeschiderea Spitalului Judeţean Slatina şi ambulatoriului şi pentru alţi bolnavi în afara celor cu COVID-19.

Marius Oprescu spune că autorităţile sanitare trebuie să facă faţă şi celorlalte boli care, în perioada pandemiei, nu au stagnat.

„Aşa cum aţi văzut în situaţiile prezentate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Saltina, în ceea ce priveşte internaţii cu COVID şi suspecţii, lucrurile au avut o scădere a intensităţii pacienţilor internaţi, drept pentru care încercăm, în perioada următoare, să dechidem secţiile şi, de asemenea, şi cabinetele din policlinică. Este o situaţie nouă, inedită o dată cu apariţia pandemiei, dar celelalte boli nu stau pe loc. Trebuie să fim pregătiţi să facem faţă din nou tuturor bolilor, nu numai coronavirusului”, a declarat Mariu Oprescu.

Mai mult, CJ Olt analizează înfiinţarea unei secţii sau compartiment de tratare a bolnavilor post-COVID.

„În momentul de faţă, este în studiu această idee pentru că vrem să vedem toate aceste noi metode de recuperare, vrem să vedem ce eficienţă au, astfel încât să merite investiţiile. Nu avem foarte multe date. Probabil că, în cadrul Secţiei de Pneumoftiziologie de la Scorniceşti, vom face o astfel de secţie de recuperare.Vom duce staţie de oxigen şi studiem şi posibilitatea de a lua şi o staţie de tratere cu ozon astfel încât recuperarea să fie una mai rapidă”, a declarat Marius Oprescu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.