AcasăADMINISTRAŢIECJ Olt investește din fonduri proprii pentru a continua modernizarea drumurilor județene

CJ Olt investește din fonduri proprii pentru a continua modernizarea drumurilor județene

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Consiliul Județean Olt anunță că lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din județ continuă, chiar dacă Guvernul Bolojan a suspendat temporar alocările din Programul „Anghel Saligny”. Autoritățile județene spun că, printr-o optimizare a bugetului propriu, vor asigura fondurile necesare pentru ca investițiile începute să nu fie oprite.

În prezent, sunt în derulare două proiecte importante: DJ 643 Bobu-Voineasa-Balș și DJ 546C Potcoava-Perieți, ambele vizând reabilitarea unor tronsoane esențiale pentru mobilitatea locală și conexiunile economice din zonă.

În cadrul ultimei ședințe, Consiliul Județean Olt a aprobat alocarea sumei de 3 milioane de lei din bugetul propriu pentru demararea lucrărilor la drumul județean DJ 703C Cungrea-Verguleasa (sat Poganu).

„Consiliul Județean Olt rămâne consecvent unei misiuni esențiale: grijă față de banul public și continuitate în investițiile care contează. Deși Guvernul Bolojan a blocat temporar alocările pentru Programul ‘Anghel Saligny’, CJ Olt optimizează bugetul propriu și continuă lucrările importante pentru modernizarea infrastructurii rutiere”, se arată într-o postare a instituției.

Potrivit CJ Olt, prin Programul „Anghel Saligny” sunt modernizați peste 41,8 kilometri de drumuri județene. Reprezentanții administrației spun că aceste investiții sunt vitale pentru siguranța rutieră și pentru dezvoltarea comunităților din Olt.

Delureanu: „Vrem să închidem anul ăsta, să se apuce de treabă”

Vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu, a explicat după şedinţa de joi a forului că autoritățile județene au decis să folosească resursele rămase necheltuite pentru a acoperi temporar lipsa finanțării de la nivel central.

„Din cauza faptului că Programul ‘Anghel Saligny’ s-a închis la ora asta, nu mai se poate face niciun fel de finanțare. Cele două drumuri pe care noi le avem în administrare și în executare s-au bucurat de o rectificare de buget făcută de Consiliul Județean. Acolo unde nu s-au cheltuit sumele, banii au fost alocați pentru aceste două proiecte”, a declarat Delureanu.

Acesta a precizat că fondurile vor fi recuperate după aprobarea bugetului național, la începutul anului viitor.

„Aceste sume de bani vor fi recuperate de către Consiliul Județean după aprobarea bugetului național, după 1 ianuarie 2026. E doar o parte din valoarea proiectelor. Vrem să închidem anul ăsta, să se apuce de treabă și la anul discutăm, după ce ne recuperăm banii”, a adăugat vicepreședintele CJ Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri