AcasăACTUALCocaină în cluburile din Craiova. Cinci persoane arestate, inclusiv un cetățean albanez

Cocaină în cluburile din Craiova. Cinci persoane arestate, inclusiv un cetățean albanez

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Cinci persoane, inclusiv un cetățean albanez, au fost reținute și ulterior arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc în Craiova, după ce au fost prinse în flagrant delict tranzacționând cocaină.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Dolj, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a cinci persoane (patru bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 17 și  39 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Citeşte şi: Bărbat înjunghiat de concubină, în Slatina

Anchetatorii spun că, pe parcursul anului 2025, una dintre persoane, în vârstă de 39 de ani, ar fi deținut și comercializat droguri de mare risc (cocaină) către diverși consumatori din județul Dolj, inclusiv în cluburi din municipiul Craiova, cu 500 de lei pentru o doză.

Aceasta ar fi realizat vânzările atât direct, cât și prin intermediul a două persoane, un bărbat și o femeie (de 17 și 32 de ani), persoane din familia și anturajul său apropiat.

„Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe cantități de cocaină”, spun anchetatorii.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani ar fi procurat drogul de mare risc de la un cetățean albanez, în vârstă tot de 39 de ani, prin intermediul unei alte persoane de 29 de ani, fiind prinși în flagrant delict la data de 13 februarie 2025, în timp ce tranzacționau 20 de grame de cocaină pentru 5.500 de lei.

În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri