AcasăACTUALCOD GALBEN de vânt ninsori şi ploi. Este afectată toată ţara

COD GALBEN de vânt ninsori şi ploi. Este afectată toată ţara

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Meteorologii anunţă ploi, sub formă de aversă, până sâmbătă dimineaţă, opt judeţe din zona Carpaţilor Meridionali urmând să intre sub incidenţa unui Cod galben. O altă atenţionare Cod galben privind vânt puternic, ninsori şi viscol la munte, va intra în vigoare sâmbătă dimineaţa, fiind vizată toată ţara.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de vineri, de la ora 12.00, până sâmbătă, la ora 8.00, în unele zone ale judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Vâlcea şi Gorj.

”În vestul Carpaţilor Meridionali vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, ce vor favoriza topirea stratului de zăpadă. Se vor acumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat peste 30 l/mp, iar pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice. La altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi mixte”, au arătat meteorologii.

Averse de ploaie şi descărcări electrice vor fi, vineri după-amiază şi în prima parte a nopţii de vineri spre sâmbătă, local şi în Oltenia.

O altă atenţionare Cod galben, privind intensificări ale vântului, ninsori şi viscol la munte, va intra în vigoare sâmbătă, la ora 8.00, fiind valabilă până duminică, la ora 15.00.

”În toate regiunile, vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50..65 km/h şi izolat peste 70 km/h. În Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi zona deluroasă a Crişanei, mai ales seara şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 martie), vor fi precipitaţii mixte. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar pe creste vor depăşi 90….110 km/h, treptat vor predomina ninsorile şi va fi viscol”, a arătat ANM.

În Bucureşti, până sâmbătă la ora 8.00, vremea va fi deosebit de caldă, cu o temperatură maximă de 18…20 de grade şi o minimă de 7…9 grade. Cerul va avea înnorări şi îndeosebi spre seară şi noaptea vor fi intervale cu averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Sâmbătă, vremea se va menţine deosebit de caldă, maxima urmând a fi de 17…19 grade, dar vântul va avea intensificări temporare cu rafale în general de 50…55 km/h şi mai ales în a doua parte a zilei vor fi înnorări şi probabilitate de ploaie ridicată. În noaptea de sâmbătă spre duminică, cerul va fi variabil, iar minima în scădere faţă de intervalul anterior, va fi de 1…3 grade. Duminică, vremea se va răci, iar valorile termice se vor apropia de normele perioadei, maxima va fi de 11…12 grade. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab şi moderat.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri