AcasăACTUALCodiţă din Caracal, reţinut alături de un alt bărbat din Olt, într-un...

Codiţă din Caracal, reţinut alături de un alt bărbat din Olt, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,5 milioane lei

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Controversatul om de afaceri Remus Rădoi, zis Codiţă din Caracal, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova fiind acuzat de fraudă informatiă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Alături de Rădoi, a mai fost reţinut un alt bărbat, tot din judeţul Olt. Cei doi au înşelat mai multe primării din judeţele Olt, Argeş, Ilfov şi Hunedoara.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Dolj, măsura reţinerii a fost luată de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova – Biroul de Investigare a Fraudelor.

Cei doi bărbaţi sunt cercetați într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind săvârșirea infracţiunilor de fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Anchetatorii spun că Remus Rădoi şi celălalt bărbat, în calitate de reprezentanți legali ai unei societăți comerciale, sunt bănuiți că ar fi indus în eroare mai multe autorități locale din județele Olt, Argeș, Ilfov și Hunedoara, cu privire la deţinerea unor utilaje și forță de muncă necesare pentru executarea unor lucrări de modernizare drumuri și extindere sisteme de alimentare cu apă şi canalizare menajeră, existând suspiciunea că, la încheierea contractelor de achiziție publică, ar fi prezentat documente false, încheiate pe numele unor persoane decedate sau care nu aveau calificarea profesională necesară executării lucrărilor.

Cei doi sunt bănuiți că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare totala de 1.509.712 lei, reprezentând sume de bani încasate necuvenit pentru lucrări neconforme cu realitatea, consum supraevaluat la utilaje, transport și manoperă.

Totodată, pentru recuperarea prejudiciului, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor celor doi bărbați.

„Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

CITEŞTE ŞI: Remus Rădoi, zis Codiţă, săltat de pe holul Judecătoriei Caracal şi dus la Parchetul Craiova

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri