AcasăACTUALCodurile penale, cartelele prepay și sistemul „Alertă Copil”, prioritățile Parlamentului

Codurile penale, cartelele prepay și sistemul „Alertă Copil”, prioritățile Parlamentului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Printre priorităţile sesiunii parlamentare din toamnă se numără modificarea codurilor penale, pentru punerea în acord cu decizia CCR, cât şi legea privind achiziţionarea cartelelor prepay doar cu buletinul şi un proiect pentru implementarea sistemului „Alertă Copil”, după cazul din Caracal.

În ceea ce priveşte codurile penale, Curtea Constituţională a admis pe 29 iulie sesizările de neconstituţionalitate formulate de PNL – USR şi de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse de Parlament. Curtea a transmis că, în cadrul procesului de reexaminare a legii, Parlamentul nu a transpus în integralitate deciziile CCR incidente în materie penală.

La o zi distanţă preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat că va propune desfiinţarea Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de Florin Iordache, cea care a modificat codurile penale. Social-democratul a adăugat că transpunerea deciziei CCR privind Codul Penal şi Codul de procedură penală se va face în Comisiile juridice ale Legislativului.

În urma evenimentelor petrecute la Caracal, parlamentari de la diferite partide au anunţat că vor avea iniţiative legislative pentru a preveni situaţii asemănătoare.

Astfel, deputatul PMP Petru Movilă a anunţat pe 1 august că va redepune în Parlament proiectul de lege privind achiziţia cartelelor pre-pay doar cu buletinul, în cazul în care autorităţile nu vor lua măsurile necesare până la 1 septembrie. Acesta a precizat că, în cazul în care vor fi luate măsuri până la 1 septembrie, atunci va redepune iniţiativa legislativă în prima săptămână de activitate a Parlamentului şi va solicita ca proiectul să fie adoptat în procedură de urgenţă.

Deputatul PMP a mai adăugat faptul că de data aceasta proiectul va avea o prevedere care să stabilească clar că minorii nu pot achiziţiona cartele pre-pay.

Legislativul a respins, atât în 2011, cât şi în 2014, un proiect iniţiat de Petru Movilă care prevedea ca persoanele să cumpăre cartele pre-pay doar cu buletinul. Autorităţile puteau identifica locul apelului şi deţinătorul cartelei, deoarece companiile erau obligate să le transmită aceste date.

Necesitatea modificării cadrului legislativ în vederea sporirii controlului asupra utilizatorilor de cartele pre-pay a apărut în urma dificultăţilor apărute în localizarea telefonului de pe care a sunat Alexandra Măceşanu în cazul crimei de la Caracal.

La finalul lunii iulie, preşedintele PMP Eugen Tomac a anunţat că formaţiunea va avea o propunere legislativă, în sesiunea parlamentară de toamnă, care va prevedea ca toţi criminalii care omoară sau violează minori să fie condamnaţi pe viaţă.

Tot cu scopul de a facilita găsirea copiilor dispăruţi, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a depus un proiet de lege, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, care prevede instituirea unui sistem de informare în cazul dispariţiei de copii, numit „Alertă Copil!”.

mediafax.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.