AcasăECONOMIEComisia de Agricultură din Cameră, amendament la buget pentru despăgubirile de secetă....

Comisia de Agricultură din Cameră, amendament la buget pentru despăgubirile de secetă. Chesnoiu (PSD): Fermierii se află într-un risc major de a pune lacătul pe porți

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un amendament pentru suplimentarea bugetului de stat cu circa 200 de milioane de euro a fost aprobat în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților, unde președinte este deputatul PSD Olt, Adrian Chesnoiu. Banii ar urma să acopere despăgubirile fermierilor pentru culturile afectate de secetă.

În ședința Comisiei pentru Agricultură, care s-a desfășurat marţi, s-a ridicat și problema despăgubirilor, care nu au fost prinse în bugetul ministerului Agriculturii pe acest an.

În acest sens, președintele Comisiei Adrian Chesnoiu a venit în fața colegilor deputați cu un amendament care odată aprobat ar suplimenta bugetul MADR cu banii necesari plății despăgubirilor pentru culturile afectate de secetă în primăvara lui 2020.

”Am formulat o propunere de amendament, o să o expun, aici, public. Deci, am pus capitolul bugetar 8301 Agricultură, titlul 59 – Despăgubiri acordate producătorilor agricoli, suplimentarea creditelor de angajament și a creditelor bugetare ale ministerului Agriculturii cu suma de 1.000.000 de mii de lei, adică un miliard de lei, am trecut justificarea, pentru ce acest amendament ar trebui să se aprobe, am deja o parte dintre colegi care au venit dimineață și au spus că vor susține amendamentul. Grupurile parlamentare ale PSD, din Camera Deputaților și din Senat, și-au dat aprobarea și susțin acest amendament. Mi-aș dori foarte mult să pot să trec aici la autori toate grupurile parlamentare și toți deputații, măcar din Comisia de Agricultură și noi să fim un factor de convergență astfel încât susținerea fermierilor să nu fie doar o acțiune electorală, ci să fie într-adevăr o acțiune a noastră de politică în folosul fermierilor”, a arătat Adrian Chesnoiu, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, la finalul ședinței comisiei, potrivit agrointel.ro.

Deputatul Adrian Chesnoiu a subliniat faptul că în acest moment fermierii se află într-un risc major de a pune lacătul pe porțile fermelor, de a-și închide activitatea, de aceea este extrem de important acest amendament, prin intermediul căruia agricultorii români își vor putea primi banii pe despăgubirile de secetă.

”Am discutat în ședința din 26 ianuarie de posibilitatea apariției unei situații de neacceptat pentru toți fermierii din România și evident, pentru noi, ca decidenți. Acea situație în care nu se poate emite ordonanța și nu se va emite ordonanța de urgență privind plata despăgubirilor pentru culturile calamitate în primăvara anului 2020 și în situația în care acest lucru nu se întâmplă, noi să depunem un amendament comun al comisiei, și al deputaților și senatorilor care doresc să urmeze exemplul nostru astfel încât să putem onora aceste despăgubiri pentru fermieri. Am văzut acțiuni de pichetare a sediului ministerului Agriculturii,  am văzut dezbateri publice și luări de poziție din partea reprezentanților fermierilor, am văzut și am primit la Comisie o adresă de la Alianța Producătorilor Agricoli ca să susținem un amendament. Noi am declarat cu toții că oricum vom depune amendamentul acesta, deci toată lumea, toți fermierii sunt pentru. Au avut o întâlnire cu ministrul Agriculturii cei de la Alianță, li s-a spus să caute soluții alternative, adică să ia credite și să le plătească când or putea. Problema cea mai mare este că acești fermieri se află într-un risc major de a pune lacătul pe porțile fermelor, de a-și închide activitatea. Au inputuri luate și contractate de valori uriașe. S-au bazat pe declarațiile publice ale factorilor decidenți că vor primi aceste sume. Din păcate, nu s-a întâmplat asta. Un miliard de lei pentru agricultura românească nu cred că este un capăt de țară, iar acești bani nu sunt pomană nici socială, nu mai sunt nici pomană electorală și ca să arătăm tuturor că atunci când vine vorba de susținerea fermierilor români nu trebuie să mergem în fața lor cu pomeni electorale, eu cred că putem pune, în grupurile noastre parlamentare, toți deputații umărul ca acest amendament să treacă”, a mai spus Adrian Chesnoiu.

La apelul făcut de președintele Comisiei pentru Agricultură, Adrian Chesnoiu, reprezentantul UDMR a anunțat că rămân să analizeze, în timp ce din luările de cuvânt ale reprezentanților PNL s-a înțeles că liberalii nu susțin inițiativa.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri