AcasăZiaristi.roCondamnare de trei ani pentru brăileanul care a încercat să jefuiască două...

Condamnare de trei ani pentru brăileanul care a încercat să jefuiască două benzinării. În ambele cazuri, a plecat de la locul faptei cu bicicleta

spot_img
spot_img
- Advertisement -

La începutul acestui an, pe 3 februarie și pe 23 martie, un tânăr, având fața acoperită cu o cagulă, a încercat să jefuiască două benzinării. Este vorba despre stațiile peco Eldomir de pe B-dul Dorobanților și Rompetrol de pe Șoseaua de Centură.

A fost prins după prima faptă și reținut de polițiști pentru 24 de ore, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila l-a lăsat în libertate, sub control judiciar. Astfel, după mai puțin de două luni de la acel moment, individul a săvârșit și cea de-a doua faptă de tentativă la tâlhărie calificată.

Brăileanul a plecat din benzinării cu o bicicletă

Trimis în judecată, Alin Ionuț Popa, un tânăr fără cazier și fără loc de muncă, a fost condamnat de Judecătoria Brăila, în urmă cu o săptămână, la 3 ani de închisoare cu executare pentru cele două tentative de jaf. A primit 2 ani și 6 luni pentru fapta din 23 martie și 1 an și 6 luni pentru cea din 3 februarie, iar în urma contopirii celor două pedepse a rezultat o pedeapsă de 3 ani.

Citește și: Dizolvarea unei comunități: Jumătate din ucrainenii refugiați la Constanța s-au întors în război sau au plecat în altă țară/ Cum le-a îngreunat Statul situația

Surse judiciare au precizat pentru DEBRAILA.ro faptul că, în ambele cazuri, brăileanul a plecat din benzinării cu o bicicletă.

Era înarmat cu un pistol airsoft

Potrivit rechizitoriului, Popa, care și-a recunoscut faptele, a intrat, în seara de 3 februarie, în jurul orei 18:45, în benzinăria Eldomir. Era înarmat cu un pistol airsoft și le-a cerut angajaților să îi dea „banii din sertar, de sub tejghea”.

„Unul dintre angajați i-a zis pe un ton hotărât să îşi vadă de treaba lui, să plece acasă. Inculpatul s-a conformat, a ieșit din stația peco şi a plecat. (…)”, se arată în rechizitoriu.

Continuare în DEBRAILA.ro!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Colaj foto: debraila.ro)

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri