AcasăACTUALCopil de 5 ani, luat din grija străbunicii după ce a fost...

Copil de 5 ani, luat din grija străbunicii după ce a fost găsit cu căpuşe în cap

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un băieţel de 5 ani din Galaţi a fost luat din grija străbunicii, după ce vecinii au reclamat că este crescut în condiţii mizere, are căpuşe în cap şi abia vorbeşte. Străbunica neagă acuzaţiile şi spune că, dimpotrivă, băieţelul este vesel.

O femeie de 82 de ani din Galaţi este acuzată că a bătut de mai multe ori un copil de cinci ani şi că l-a crescut în condiţii mizere. Este vorba despre strănepotul femeii care este crescut de aceasta încă de când avea o lună.

În urma unor imagini care au apărut pe Facebook, Direcţia pentru Protecţia Copilului şi Poliţia au început anchete şi au luat copilul din casa bătrânei.

Imaginile cu copilul plin de căpuşe au fost postate pe reţeaua de socializare de o vecină. Imediat autorităţile au mers la adresa femeii pentru a afla dacă acuzaţiile se confirmă.

„Este prima dată când postez aşa ceva dar nu pot să stau nepăsătoare! O să vă spun pe scurt povestea acestui băieţel, pe care l-am cunoscut personal: este din Galaţi, se numeşte Alex, are 5 ani şi este abandonat de părinţi. Îl creşte bunica lui de 80 de ani. La vârsta de 5 ani, băiatul nu ştie să vorbească. Deloc! Este bătut de bunica şi trăieşte în condiţii mizere. În aceste fotografii sper că se observă că are căpuşe în cap. Sunt multe de spus, dar mă rezum la atât şi vă rog din suflet să distribuiţi, în speranţa că instituţiile abilitate vor lua măsuri. Update: copilul a fost preluat de Protecţia copilului, cu sprijinul Politiei! Acum să sperăm că nu fac uitat cazul şi băiatul ajunge iar la bunică (cum au făcut până acum)”, a scris, pe Facebook, o femeie.

Femeia în vârstă le-a spus anchetatorilor că nu a bătut copilul şi că băiatul este crescut de ea deoarece mama mai are încă patru copii.

„Cum să bat, doamnă, eu copilul? Este un copil vesel, ţipă, se joacă. Eu dacă mă duc la magazin, el stă pe gard şi plânge după mine. Eu îl cresc de la o lună. Şi mama îl vrea, dar a fost aşa cum a fost. Eu i-am spus că îl cresc eu şi aşa a rămas. Vecinul a făcut reclamaţie, că ţipă, că eu nu îl educ. Copilul ţipă, se joacă cu puii, cu căţeii, şi de aceea a făcut reclamaţie”, a declarat străbunica băiatului.

Vecinii femeii mai spun că băiatul de cinci ani este neîngrijit şi că are probleme de vorbire. De aceea, reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi au decis să ia copilul din casa bătrânei şi
să-l înapoieze mamei care are condiţii pentru a-l creşte.

„Ne-am autosesizat pentru a verifica situaţia în care se află acest copil. În prezent, copilul a fost preluat de la străbunica sa şi, conform cererii mamei, care a refuzat instituirea unei măsuri de
protecţie, copilul se află acum alături de mamă şi de ceilalţi fraţi ai săi. Condiţiile de la domiciliul mamei permit, în acest moment, ca acest copil să rămână împreună cu familia, mama va primi sprijinul şi consilierea noastră, iar cazul va fi monitorizat îndeaproape în perioada următoare. Ancheta socială presupune evaluarea cazului multi-dimensional, din punct de vedere al tuturor surselor de care
beneficiază familia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi, Tania Calcan.

Anchetă fac şi poliţiştii gălăţeni. Ei încearcă să afle dacă în acest caz a fost săvârşită o infracţiune.

mediafax.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri