4.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus) au fost confirmate în România, până în prezent. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Sursa citată mai precizează că dintre persoanele confirmate pozitiv, 460 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 182 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 274 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 43.578 de teste.












