AcasăACTUALCOVID: Vaccinarea la copiii sub 12 ani, posibilă de la sfârșitul acestui...

COVID: Vaccinarea la copiii sub 12 ani, posibilă de la sfârșitul acestui an

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Recomandarea din partea Agenției Europene a Medicamentului pentru administrarea vaccinului Pfizer la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, ar urma să apară până la sfârșitul acestui an, a anunțat, marți, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.

„În ceea ce privește indicația de administrare a vaccinului de la compania Pfizer la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, foarte probabil că datele, din ceea ce noi știm, vor fi depuse la FBA sfârșitul lunii octombrie”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Până în prezent, a spus medicul, datele științifice în vederea evaluării lor nu au fost depuse.

„Ne așteptăm ca spre finalul acestui an, probabil sfârșit de noiembrie, să fie depuse și evaluate. Este posibil ca până la sfârșitul acestui an să avem o recomandate din partea Agenției Europene a Medicamentului în acest sens, dar recomandarea noastră medicală va fi către acele grupe de copii care sunt cu boli cronice, care sunt expuse unui risc spre a face forme grave de îmbolnăvire”, a completat coordonatorul CNCAV.

CITEŞTE ŞI: Valeriu Gheorghiță: „Vaccinul antigripal poate fi făcut în același timp cu vaccinul anti-COVID, în brațe diferite”

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri