AcasăSPORTCraiova, înfrângere în amicalul cu Chindia Târgovişte

Craiova, înfrângere în amicalul cu Chindia Târgovişte

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște s-au întâlnit vineri, la baza de pregătire a oltenilor din Lunca Jiului, într-o partidă amicală. S-au jucat două reprize de câte 60 de minute fiecare.

Cele două echipe au profitat de faptul că partidele în care erau angrenate în Liga 1 au fost amânate. Victoria a revenit oaspeților cu scorul de 1-0, potrivit sportuldoljean.ro.

Alb-albaștrii și-au creat câteva ocazii de a înscrie, însă nu au reușit să îl învingă pe Aioanei. Koljic, Bărbuț și Ivan nu au nimerit ținta din poziție ideală. Oaspeții au lovit la singura ocazie importantă din prima parte a meciului, Berisha a profitat de un marcaj prea larg al lui Cosic și l-a învins pe Pigliacelli cu un șut în diagonală .

Gustavo a fost aproape de egalare, însă șutul acestuia a fost scos de sub bară de Dinu Moldovan. În ultimul minut de joc, Acka a tras puțin, iar Alex Popescu, nemarcat, a reluat lamentabil, fără probleme pentru Dinu Moldovan.

Cristiano Bergodi a început meciul din Luncă cu o echipă cât mai aproape de primul 11: Pigliacelli – Mitran, Bălașa, Cosic, Bancu – Mateiu, Cicâldău, Nistor – Bărbuț, Koljic, Ivan. În partea a doua a meciului au intrat și restul jucătorilor aflați pe foaia de joc.

Viorel Moldovan a răspuns cu Aioani – Martac, Benga, Diallo, Ionita – Rata, Bic, Dangubic – Negut, Ivancic, Berisha. Autorul golului a fost înlocuit de Florea înainte de pauză, jucătorul kosovar cu cetățenie suedeză a ieșit ușor accidentat. Și antrenorul dâmbovițenilor a rulat lotul avut la dispoziție.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.