AcasăADMINISTRAŢIECraiova își mărește suprafața cu alte 135 de hectare. Ce zonă preia...

Craiova își mărește suprafața cu alte 135 de hectare. Ce zonă preia Bănia

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Craiova este, de astăzi, 9 decembrie 2021, mai mare cu aproximativ 135 de hectare. Zona preluată de municipalitatea craioveană se află la limita de hotar dintre Craiova și Podari.

“Astăzi, am semnat procesul verbal prin care Craiova își va mări suprafața cu aproximativ 135 de hectare de teren. Este vorba de o zonă de teren din extravilanul comuna Podari, care include și drumul național din cartierul Făcăi și zona de canal colector din zona localității Popoveni.

Se vor putea rezolva, astfel, problemele legate de casetarea canalului colector, unde nu s-a putut interveni până acum, întrucât nu aparținea de Craiova, dar și reabilitarea drumului DN39, din dreptul zonei Făcăi. De asemenea, oamenii care dețin case și terenuri în această zonă și plăteau impozite în ambele părți vor găsi rezolvare ca urmare a acestei decizii.

Documentul prin care s-au stabilit limitele de hotar dintre cele două unități teritoriale a fost semnat în prezența comisiilor comune ale localităților Craiova și Podari, la sediul OCPI Craiova”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Schimbările de documente și identitate pentru cetățenii care figurau până acum în localitatea Podari se vor face cu minimum de efort și cheltuială din partea acestora, după cum urmează:

– pentru taxa de salubrizare nu va fi necesară nicio schimbare până la 1 ianuarie 2022, când cetățenii vor depune declarația online la Direcția de Impozite și Taxe Craiova, fără nicio cheltuială suplimentară, conform reglementărilor în vigoare. În plus, menționăm faptul că este același operator de salubrizare care acționează atât pe teritoriul comunei Podari, cât și pe raza municipiului Craiova.
– pentru plata taxelor locale către Municipiul Craiova, de asemenea, nu va fi necesară nicio schimbare până la 1 ianuarie 2022, când începe noul an fiscal. Atât înregistrarea pentru impozitare, cât și plata taxelor se pot face online.
– pentru schimbarea actelor de identitate, Primăria Craiova, prin Direcția de Evidență a Populației, va organiza o caravană în cartier, astfel încât cetățenii să nu fie nevoiți să se deplaseze. De asemenea, schimbarea actelor de identitate se va face fără niciun cost din partea cetățeanului.
– singura situație care va necesita o deplasare pentru cetățeni este cea legată de actualizarea situației cadastrale, care se poate face doar la sediul OCPI din Craiova, în mod gratuit.

Aceasta este cea de-a doua extindere pentru municipiul Craiova, după ce, în luna septembrie, alte 250 de hectare de teren au intrat în patrimoniul Unității Administrativ-Teritoriale Craiova, din vecinătatea comunei Șimnicu de Sus. În total, anul acesta, Craiova s-a extins cu 385 de hectare.

CITEŞTE ŞI: Olt: 90 de mii de pubele distribuite GRATUIT în tot judeţul

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri