AcasăACTUALCresc salariile angajaţilor APIA din judeţe. Comisia pentru Agricultură şi-a dat avizul

Cresc salariile angajaţilor APIA din judeţe. Comisia pentru Agricultură şi-a dat avizul

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Angajații din cele 42 de centre județene și cele 262 de centre locale ale Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) vor avea salarii similare cu colegii lor din aparatul central al instituţiei.

Proiectul de lege ce conţine această prevedere a trecut, marţi, de Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor, anunţă preşeddintele acestei comisii, deputatul PSD Olt Florin Barbu.

CITEŞTE ŞI: Adrian Chesnoiu (PSD), reacţie după intrarea în vigoare a Legii Laptelui

„Am votat și am dat raport pozitiv, în ședința de azi, a Comisiei pentru Agricultură, Proiectului de Lege pentru modificarea Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, inițiativă legislativă a parlamentarilor de Olt. Astfel, personalul din toate centrele APIA din teritoriu va beneficia de salarii de bază similare cu cele ale personalului APIA din aparatul central”, a declarat parlamentarul.

El a adăugat că este un demers normal și corect față de angajații unei instituții care a avut o rată anuală de absorbție a fondurilor europene de 96%, fiind una dintre cele mai performante instituții.

„Vorbim de un volum mare de muncă, 850.000 de cereri de plată anual, pentru 9 milioane de hectare, de peste 100 de de scheme/ măsuri și submasuri de de plată de care se ocupă angajații  APIA. Angajații APIA merită salarii decente, pe măsura responsabilității si implicării lor în dezvoltarea fermelor românești și sprijinirea procesatorilor și fermierilor din România! Proiectul va fi dezbătut în Comisia de Muncă și apoi va merge la vot în Camera Deputaților, care este for decizional!”, a mai declarat Florin Barbu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri