AcasăACTUALCSM vrea să amâne legea grefierilor. Scrisoare comună semnată de președinții celor...

CSM vrea să amâne legea grefierilor. Scrisoare comună semnată de președinții celor 16 Curți de Apel din țară

spot_img
spot_img
- Advertisement -

CSM vrea să amâne legea grefierilor. Președinții celor 16 Curți de Apel din țară, reuniți la Constanța, au semnat, la finalul lunii trecute, o scrisoare prin care cer Guvernului și Parlamentului să amâne intrarea în vigoare a actului normativ, invocând „deficiențe majore”.

Din analiza datelor word ale documentului rezultă că scrisoarea semnată de cei 16 judecători a fost creată pe calculatorul unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Astfel, scrisoarea prin care se cere amânarea intrării în vigoare a legii a fost creată pe 31 mai la ora 9.13 pe calculatorul lui Claudiu Drăgușin, membru al CSM, și salvată ultima dată de Ioana Stăncioi, purtător de cuvânt al Consiliului.

„A rezultat din discuții că preconizata intrare în vigoare a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice generează îngrijorări profunde, prin imprecizia normelor juridice şi prin soluţiile legislative confuze şi contradictorii, care afectează caracterul clar şi previzibil pe care trebuie să îl aibă orice reglementare la nivel de lege, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituția României, cu consecințe imediate în efectuarea serviciului public pe care instanțele sunt obligate să îl asigure.

În concret, s-a reliefat imposibilitatea obiectivă de punere în aplicare a legii, cel puţin în ceea ce privește soluțiile legislative care sunt prezentate în anexa la prezenta scrisoare deschisă.

În consecinţă, președinții curților de apel solicită Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Ministerului Justiţiei și Parlamentului, să inițieze procedurile şi demersurile necesare pentru amânarea intrării în vigoare a Legii nr. 11/2024 până la corectarea acesteia şi armonizarea ei cu ansamblul actelor normative care reglementează funcționarea sistemului judiciar”, se arată în scrisoarea semnată de președinții Curților de Apel din țară, dar scrisă pe calculatorul unui membru al CSM.

Continuarea în PRESShub.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri