AcasăACTUALCum au fost descoperite pachetele de cocaină din Marea Neagră

Cum au fost descoperite pachetele de cocaină din Marea Neagră

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Rechizitoriul celor doi șoferi sârbi arestați în martie la Tulcea în cazul “Cocaină din mare” conține detalii spectaculoase, potrivit documentului pus la dispoziția G4Media.ro de Tribunalul Tulcea în baza legii 544/2001. Vezi aici numele celor doi cărăuși sârbi judecați la Tulcea.

În rechizitoriu se arată că cei doi sârbi au transportat cu două autotrenuri cocaina ambalată în 30 de saci de rafie și au încărcat-o într-o autoutilitară Opel, dar au fost descoperiți de paznicii unei firme din comuna Sarichioi, județul Tulcea. Aceasta după ce sârbii au lăsat cheia autoutilitarei pe o roată și a fost descoperită de paznici.

În seara zilei de 21 martie, unul dintre paznicii firmei din Starichioi, unde au parcat sârbii, i-a văzut pe cei doi cărăuși că se certau din cauza faptului că era prea puțină cantitate de cocaină întrucât restul, aproape o tonă, naufragiase și a fost găsită de autorități câteva zile mai târziu într-o barcă răsturnată.

Paznicul a luat un pachet ambalat pe care scria Cartier și l-a predat poliției după care a încuiat autoutilitara Opel și a pus cheia la loc pe roata stângă față.

Ulterior – notează procurorii DIICOT Tulcea – în seara aceleași zile de 21 martie, cei doi cărăuși sârbi s-au întors, au încărcat cocaina într-un autotren și au plecat. Pe traseu, ar fi schimbat marfa dintr-un tir într-altul pentru a i se pierde urma.

Cei doi sârbi au fost prinși unul în Bușteni, altul la vama Porțile de fier din județul Mehedinți. Cel din Bușteni conducea un autotren cu remorcă, fără droguri asupra lui, dar cu 7 locașuri pentru disimularea stupefiantelor. Cel de-al doilea sârb prins la Porțile de fier era în mașină cu alți 3 cetățeni sârbi dintre care unul era polițist de frontieră și un altul vameș, potrivit unor surse judiciare.

Cel de-al doilea autotren a fost găsit la Buzău, însă nu este foarte clar din rechzitoriu dacă cei 30 de saci de rafie albă cu cocaină au fost găsiți de anchetatori.

Autoutilitara Opel unde au fost inițial drogurile a fost găsită în parcarea firmei Glacial Prod din Starichioi și mai erau în ea doar hârtie igienică și mănuși chirurgicale.

g4media.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.