AcasăACTUALCursuri suspendate la Universitatea Târgu-Jiu, după ce o studentă este suspectă de...

Cursuri suspendate la Universitatea Târgu-Jiu, după ce o studentă este suspectă de coronavirus

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Reprezentanții Universității „Constantin Brâncuși”, din Târgu-Jiu, județul Gorj, au luat decizia să suspende cursurile, toată săptămâna, după ce, luni, unei studente care s-a întors recent din Italia i s-a făcut rău la facultate, fiind suspectă de coronavirus.

Cursurile Universității din Târgu-Jiu au fost suspendate preventiv, anunță reprezentanții instituției.

„Cursurile se suspendă până săptămâna viitoare în toată universitatea, iar în cazul în care nu va fi coronavirus, cei din conducere se vor întâlni din nou și vor lua o decizie. Până când nu aflăm exact ce are, nu va avea loc niciun curs”, a declarat Iulian Țimpea, purtătorul de cuvânt al UCB Târgu-Jiu.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, acolo unde a ajuns tânăra, după ce i s-a făcut rău la facultate, au spus că aceasta nu prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus. Conform procedurii, aceasta  a fost izolată în Secția Boli Infecțioase a unității spitalicești.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri