AcasăACTUALDe ce a ajuns în paragină stadionul unde juca FC Olt Scorniceşti?...

De ce a ajuns în paragină stadionul unde juca FC Olt Scorniceşti? Imagini dezolante cu arena unde au evoluat Pițurcă, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu sau Dorinel Munteanu (FOTO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Stadionul „Viitorul” din Scorniceşti, unde a jucat celebra echipă FC Olt, a ajuns în paragină, betoanele şi molozul fiind elementele care completează imaginea dezolării.

Într-o galerie foto postată pe site-ul Antena Sport, se poate vedeam că sub Tribuna 1, există anumite spaţii comerciale şi fabricuţe de confecţii.

Mai mult, complexul are şi piscină, săli de masaj, jacuzzi, toate rămase în paragină, nefiind puse în folosinţă de ani de zile. În hotelul din complex se află acum locuinţe sociale.

Prezent la emisiunea „Reporter 24” din această săptămână, consilierul local din Scorniceşti, Ionuţ Pîrvu (PSD), a declarat că stadionul este administrat de primărie, iar edilul Daniel Tudor a încercat în repetate rânduri să-i dea o altă utilitate acestui loc încărcat de istorie.

„Stadionul este administrat tot de primărie, iar anul trecut domnul primar a vrut să concesioneze parcarea stadionului, pentru a o parcela şi pentru o vinde pentru a face case. Eu şi echipa mea de consilieri PSD nu am fost de acord, iar acel proiect nu a trecut. În acest moment, nu se ridică la standarde de Divizia B sau A. Sunt fabrici de confecţii, în interior, spaţii comerciale, mai locuiesc şi câteva persoane. Sunt oameni amărâţi. Mai mult, anul trecut, în toamnă, domnul primar a depus un proiect pentru a face un bazin de înot pe terenul 2 de antrenament. Ar trebui să ţinem ce avem, să îngrijim ce avem, chiar dacă nu ne putem ridica cu echipa respectivă”, a declarat Pîrvu.

Tot în cadrul emsiunii „Reporter 24”, primarul Daniel Tudor declarat că primăria îşi permite doar să întreţină gazonul şi să finanţeze echipa de fotbal care activează în Liga a IV-a.

„Anul trecut, am dat o hotărâre de Consiliu Local prin care am adus la nivel de club acea asociaţie sportivă pentru a putea să demarăm şi în acest sens investiţii, atât la nivelul stadionului – gazonul, dar şi al echipei. În acest moment, funcţionăm ca şi echipă în Liga a IV-a. Nu ne face cinste, dacă stăm să ne uităm în trecut, însă sunt progrese faţă de ceea ce am găsit acolo, ce puţin când am preluat mandatul de viceprimar. Atunci am rămas uimit şi mi-a rămas întipărită în memorie o imagine: am ajuns la marginea terenului şi nu puteai să vezi dacă, în partea cealaltă, era un om. Nu se vedea de bălării. Cam aşa arăta în 2012 stadionul oraşului Scorniceşti, în ceea ce priveşte gazonul şi nu numai. Am reuşit să dăm o faţă şi terenului 2. Nu sunt abandonaţi, dar nici nu suntem la nivelul care am merita să fim cu această echipă, însă cheltuielile sunt foarte mari şi bugetul unităţii administrativ-teritoriale Scorniceşti nu ne permite ca să investim, în acest moment, sume mari în acest club”, a declarat Daniel Tudor.

În anul inaugurării, 1975, stadionul avea o capacitate de 30.000 de locuri. Din 2017, capacitatea a scăzut la 13.500. Asta dacă ţinem cont că populaţia Scorniceştiului are puţin peste 11.000 de locuitori.

Pe vremea comunismului, echipa din oraşul lui Nicolae Ceaşescu beneficia de una dintre arenele moderne din ţară. În acea perioadă, jucători mari au evoluat pentru Scorniceşti, precum Ilie Balaci, Victor Pițurcă, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, Dorinel Munteanu sau Ilie Bărbulescu.

- Publicitate-spot_img

Mai multe ştiri

- Publicitate-spot_img

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri