AcasăPOLITICĂDecizie privind atribuţiile noului subprefect de Olt. În ce condiţii poate semna...

Decizie privind atribuţiile noului subprefect de Olt. În ce condiţii poate semna în locul prefectului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Subprefectul Cosmin Floreanu (PSD) a fost desemnat să preia atribuţiile prefectului Florin Homorean (PNL), atunci când acesta nu poate fi prezent la Prefectura Olt.

Prezent luni seara la emisiunea „Reporter 24”, Cosmin Floreanu a explicat că nu a fost vorba despre o decizie politică ci de buna relaţie pe care cei doi reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu o au.

„În momentul în care prefectul lipseşte, nu este la serviciu sau orice altă problemă, conducerea îmi revine mie. Eu am fost desemnat să-i ţin locul. Nu a fost o decizie politică. Chiar dacă suntem de la partide diferite, aflate într-o alianţă de guvernare, vă pot spune că în momentul de faţă avem o relaţie corectă, normală care trebuie să ducă spre o administraţie corectă şi coerentă. Vedeţi ce se întâmplă, multiplele crize prin care trecem, iar pentru oameni nu contează cine conduce, ci la orice instituţie trebuie să poată să-şi rezolve problemele”, a declarat Floreanu.

Cosmin Floreanu a preluat şi alte atribuţii, din postura de subprefect. Acesta coordonează  Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Olt, acordă consultanţă autorităţilor administraţiei publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire şi aderare, iniţiate de acestea. Totodată el verifică documentaţia şi eliberarea apostilei pentru actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul României.

În echipa de conducere a Prefecturii, mai este şi suprefectul Anamaria Ciauşu (PNL).

CITEŞTE ŞI: Olt: Se lansează campania de testare pentru depistarea hepatitelor virale B și C

 

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri