AcasăACTUALDoi bărbaţi reţinuţi după o spargere de 140.000 de euro

Doi bărbaţi reţinuţi după o spargere de 140.000 de euro

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Doi bărbaţi din Mehedinţi au fost reţinuţi, ieri, în urma unei acţiuni organizată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic – IPJ Mehedinţi, Poliţiei Oraşului Vînju Mare şi poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Gorj şi Prahova.

Oamenii legii au pus în executare opt mandate de percheziţie, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Potrivit IPJ Mehedinţi, totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, doi bărbaţi de 20, respectiv 45 de ani fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, cu propunere de arestare preventivă.

„Din cercetări a reieşit că, în luna septembrie a anului 2023, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unei persoane vătămate, unde ar fi dizlocat mai multe plăci ceramice ale podelei, sub care se afla un locaş special amenajat în vederea depozitării de valori şi ar fi sustras sume de bani, valută şi bijuterii, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 140.000 de euro”, informează IPJ Mehedinţi.

De asemenea, tot miercuri, în baza cererii de asistenţă judiciară internaţională în materie penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta- Turnu Severin, având ca obiect efectuarea unor percheziţii domiciliare pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi audierea unor persoane care au dobândit calitatea de suspecţi, (aceştia aflându-se pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii), trei poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Mehedinţi şi Biroului de Investigaţii Criminale -Poliţia Municipiului Drobeta-Turnu Severin, au participat la efectuarea a trei percheziţii domiciliare în localităţile Preston şi Bolton.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Biroului de Analiză a Informaţiilor Mehedinţi şi de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Mehedinţi, Gorj şi Prahova.

Cercetările sunt continuate, sub îndrumarea şi supravegherea prim procurorului adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri