AcasăACTUALDoi răniţi în urma unui accident dintre un autoturism şi o cisternă...

Doi răniţi în urma unui accident dintre un autoturism şi o cisternă cu combustibil (VIDEO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Două persoane au fost rănite după un accident grav. Pompierii au intervenit în urma producerii unui accident rutier pe DN 24, în zona Mărul de Aur – Crasna, între un autoturism şi o autocisternă.

La locul accidentului cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă), o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor) și echipaje specializate, pentru descarcerarea, evacuarea evaluarea, acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor PSI,

În accident sunt implicate o autocisternă și un autoturism, în cele două autovehicule aflându-se trei persoane. Autocisterna este încărcată cu 23 tone motorină și 10 tone benzină. În urma accidentului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar autocisterna s-a răsturnat în afara carosabilului.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite cele două autovehicule avariate, iar o persoană era încarcerată. Cealaltă persoană aflată în autoturism s-a autoevacuat până la sosirea salvatorilor. Autocisterna este avariată, dar nu există scurgeri de combustibil.
Pompierii militari au descarcerat persoana aflată la volanul autoturismului, iar echipajul ambulanței TIM i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, cele două persoane aflate în autoturism au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, victimele (un bărbat și o femeie cu vârste de 19 respectiv 20 ani) prezentând multiple traumatisme și contuzii, femeia acuzând și dureri la nivelul colanei vertebrale, în zona lombară.

Conducătorul autocisternei a fost evaluat, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului a fost solicitat și un buldoutilaj, acesta fiind pus la dispoziție de reprezentanții Primăriei Albești. A fost anunțată Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Secția Drumuri Nationale și ISCTR.

Pompierii asigură măsuri de prevenire a incendiului, combustibilul aflat în autocisterna răsturnată urmând să fie tranvazat într-o altă autocisternă.

Cauzele și circumstanțele producerii acestuia accident rutier sunt cercetate de polițiștii vasluieni, conform .

- Publicitate-spot_img

Mai multe ştiri

- Publicitate-spot_img

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

- Publicitate-spot_img
News.ro
News.ro
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate. News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul. News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri