AcasăACTUALDolj: A murit după ce a fost lovit în piept cu cuţitul...

Dolj: A murit după ce a fost lovit în piept cu cuţitul de un bărbat, în timp ce sacrifica un miel

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat din Dolj a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit cu cuţitul în zona pieptului de un consătean, în timp ce încerca să sacrifice un miel.

Potrivit poliţiştilor, evenimentul s-a petrecut la o stână de animale, din comuna Bratovoești, în timpul sacrificării unui miel.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Georocu Mare, în timp ce sacrifica un miel, l-ar fi lovit accidental cu cuțitul, în zona pieptului, pe un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate.

Bărbatul de 45 de ani a fost transportat la o unitate medicală unde, din păcate, a decedat ulterior.

„La fața locului au fost identificate mai multe persoane, printre care și membri de familie ai bărbatului decedat, aceștia confirmându-le polițistilor lipsa intenției în privința producerii leziunilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, transmite IPJ Dolj.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri