AcasăACTUALDOLJ: Accident la Giubega. Dosar penal, după ce un șofer s-a urcat...

DOLJ: Accident la Giubega. Dosar penal, după ce un șofer s-a urcat la volanul unui tractor, deși nu avea permis. Ce alte nereguli au mai descoperit polițiștii

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un dosar penal a fost întocmit de către polițiștii doljeni, marți, după ce un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Giubega, deși nu are permis de conducere, s-a urcat la volanul unui tractor și într-o curbă a pierdut controlul direcției, părăsit șoseaua și a lovit trei copaci și un stâlp de electricitate. 

Potrivit IPJ Dolj, în urma acestui accident au rezultat doar pagube materiale.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un bărbat de 63 de ani, din Giubega, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din tractor și remorcă, pe strada Calea Vârtopului, din localitate, la efectuarea unui viraj la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a acroșat trei copaci și un stâlp de electricitate, aflați pe partea stângă a sensului de mers. În urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul și remorca nu erau înmatriculate în circulație.

Totodată, polițiștii au identificat proprietarul ansamblului de vehicule.

Este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din Giubega. Acesta ar fi încredințat vehiculul bărbatului de 63 de ani, pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere.

Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care se cunoaște că nu deține permis de conducere. Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă”, mai spun reprezentanții IPJ Dolj.

CITEȘE ȘI: Un tânăr din Târgu Jiu a încercat să se sinucidă cu o armă de asomare

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

- Publicitate-spot_img

Ziaristi.ro

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Parteneriat -spot_img
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri