Un dosar penal a fost deschis de poliţiştii din Vâlcea, pe numele unei femei în vârstă de 61 de ani, din comuna Racoviţa, bănuită de incendiile de vegetaţie uscată din zona muntoasă a localităţii pe care pompierii încearcă să le stingă de două zile.
Potrivit unor surse, femeia a făcut focul în spatele casei, care este foarte aproape de limita pădurii. De aici a fost doar un pas ca focul să se extindă pe mai multe hectare de pădure şi vegetaţie.
-articolul continuă după recomandare-
„La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 15:00, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că, în localitatea Racovița, se manifestă un incendiu la o vegetație uscată din apropierea unor locuințe.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că cele sesizate se confirmă, pompierii desfășurând activități specifice pentru stingerea incendiului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 61 de ani, din localitatea Racovița, aceasta fiind bănuită de producerea incendiului.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere din culpă”, pentru a fi stabilite toate cauzele și împrejurările în care s-a produs incendiul.
În funcție de evoluția anchetei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, transmite IPJ Vâlcea.
Intervenţie de două zile a pompierilor
Este a doua zi în care pompierii şi voluntarii vâlceni încearcă să stingă incendiul de vegetaţie şi fond forestier izbucnit în localitatea Racoviţa. Incendiul este în zona muntoasă, greu accesibilă, dar ameninţă mai multe locuinţe din localitatea vâlceană.
În cursul nopții de luni spre marţi, s-a acționat pentru stingerea unor focare care amenințau locuințele din apropierea zonei afectate. 115 persoane au depus eforturi susținute, în condiții de vânt, teren accidentat (foarte greu accesibil forțelor de intervenție) și caniculă.
Marţi s-a intervenit cu elicopterul dotat cu sistemul Bambi Bucket (capacitate 2.500 de litri). De zeci de ori, acesta a alimentat din lacul Hidrocentralei Cornetu, pe care a lansat-o asupra focarelor.
La ora 18.00, personalul participant la incendiul de la Racoviţa s-ar retras din zona de intervenţie, iar la incendiu au fost alocate două aeronave Spartan ale MApN.
„Timp de decolare 20 de minute, timp de deplasare 40 de minute, încărcătură 5.000 l/avion. Zona este extrem de greu accesibila, iar suprafata afectată este de cel puțin 60 de ha.”, transmit pompierii.