AcasăACTUALDosar penal pentru un primar care ar fi participat la o adunare...

Dosar penal pentru un primar care ar fi participat la o adunare de 30 de romi, în loc să impună respectarea măsurilor de izolare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Primarul comunei Acâş din județul Satu Mare, Tibor Balog, este cercetat penal după ce ar fi participat o adunare de 30 de persoane, într-un cartier din localitate, procurorii precizând, miercuri, într-un comunicat de presă, că acesta “avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare”.

“În data de 13 aprilie, organele de poliţie din cadrul postului Acâş sau sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.T., la data de 12 aprilie, în jurul orelor 20,00-20,30, s-a deplasat în cartierul de romi din localitatea Acâş, unde a avut loc o adunare de aproximativ 30 de persoane, deşi avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare conform Ordonanţei Militare emisă de Ministerul Afacerilor Interne, nerespectând astfel măsurile privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infecto-contagioase”, a precizat sursa citată, potrivit românia24.ro.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul postului comunal de poliţie Acâş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Primarul comunei Acâş, Tibor Balog, nu a putut fi contactat.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri