AcasăACTUALDosare penale din cauza unor produse de ceramică. Sute de obiecte importate...

Dosare penale din cauza unor produse de ceramică. Sute de obiecte importate erau vândute ca fiind produse la Horezu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Poliţiştii din Vâlcea au deschis şapte dosare penale în urma unor controale desfăşurate la comercianţii din localitatea Horezu, care pretind că vând celebra ceramică realizată de artizanii locali. Asta deoarece oamenii legii au descoperit sute de obiecte cotrafăcute, dar şi  zeci de mii de euro cash, cu privire la care deţinătorii nu aveau documente justificative. 

Poliţiştii au ridicat sute de astfel de obiecte făcute nu manual şi nu în acea zonă, dar inscripţionate ca fiind ceramică de Horezu. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că nu s-a stabilit încă provenienţa întregii cantităţi de produse contrafăcute, dar că unele dintre acestea au fost fabricate în Bulgaria.

„Au fost verificaţi 10 operatori economici, ce îşi desfăşoară activitatea în oraşul Horezu, al căror obiect principal de activitate îl reprezintă comerţul cu amănuntul al produselor din ceramică, specifice zonei respective. Pentru neregulile constatate au fost întocmite 7 dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 102 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, constând în punerea în circulatie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marca înregistrată. Au fost identificate şi ridicate un număr de 411 de produse contrafăcute, respectiv oale, farfurii, ulcioare, ceasuri, castroane, căni, în valoare de 6.600 lei”, se arată într-o informare dată publicităţii joi de Poliţia judeţeană Vâlcea, citată de News.ro.

Zeci de mii de euro confiscaţi

În plus, poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.500 lei, fiind confiscată suma de 1919 lei, reprezentând încasări nefiscalizate.

„Totodată, a fost indisponibilizată suma de 58.000 de euro, sumă ce a fost identificată în numerar, în unitatea de vânzare fără documente justificative”, precizează sursa citată.
Încă din urmă cu zece ani meşterii din zona Horezu atrăgeau atenţia că vânzătorii de suveniruri expun produse făcute în China sau în Bulgaria sub formă de produse locale de artizanat.

Ceramica de Horezu a fost inclusă în anul 2012 de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial, potrivit News.ro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri