Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc, joi, în localitatea Gătaia din județul Timiș.
Potrivit pompierilor, în accident au fost implicate un autoturism, în care se afla doar șoferul și un microbuz, în care se aflau două persoane, relatează românia24.ro.
În urma impactului, șoferul autoturismului, a rămas încarcerat.
”Victima a fost extrasă și predată echipajului SMURD pentru îngrijiri medicale. Victima este conștientă. De asemenea, o persoană care se afla în microbuz a fost preluată de echipajul SAJ, conștientă și cooperantă. Cea de a treia persoană implicată în accident, nu necesită îngrijiri medicale”, au informat reprezentanții ISU Timiș.
Aceștia au precizat că la locul intervenției s-a deplasat și elicopterul SMURD.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.












