AcasăPOLITICĂDragnea a făcut apel la decizia magistraţilor de confirmare a conducerii PSD

Dragnea a făcut apel la decizia magistraţilor de confirmare a conducerii PSD

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Liviu Dragnea a formulat apel faţă de decizia Tribunalului Bucureşti de confirmare a noii conduceri PSD, stabilite la Congres. Dosarul este pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

Dragnea a formulat apel la decizia Tribunalului Bucureşti prin care a respins, în data de 9 august, cererea de intervenţie depusă de fostul lider al partidului referitoare la deciziile de la Congresul PSD, confirmând astfel noua conducere social democrată.

În sesizarea depusă la fond, fostul lider invoca chiar dizolvarea formaţiunii. Concret, Tribunalul Bucureşti a admis cererea PSD, au încuviinţat modificările de statut şi au respins toate cererile de intervenţie, printre acestea numărându-se şi cea a fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Astfel, apelul a fost formulat la Curtea de Apel Bucureşti, iar dosarul are drept obiect „partide politice modificări acte constitutive – statut – organe de conducere”. Până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX, că fostul lider PSD Liviu Dragnea a susţinut, în cererea de intervenţie depusă la Tribunalul Bucureşti prin intermediul avocaţilor săi, că având în vedere că prin decizia sa de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat şi că Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, cele două angajate ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, au comis fraudă lucrând de fapt la PSD Teleorman, sunt create premisele care duc la concluzia că organizaţia de partid PSD Teleorman trebuie dizolvată, dizolvarea constituind modificare de statut, modificare care trebuie astfel comunicată Tribunalului Bucureşti.

Cealaltă situaţie juridică care a fost invocată de liderul PSD în sesizare este cea potrivit căreia, dacă PSD nu a procedat la dizolvarea filialei de Teleorman şi pe 29 iunie 2019 au participat la Congres inclusiv membri ai filialei PSD Teleorman care au votat modificările de statut, formaţiunea politică se regăseşte în ipoteza juridică în care conduita „PSD Central echivalează cu însuşirea actului ilegal comis de organizaţia PSD Teleorman” între 7 iulie 2006 şi 18 decembrie 2012, „ceea ce duce chiar la dizolvarea partidului politic PSD însuşi”, au explicat pentru MEDIAFAX sursele citate, la acel moment.

Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova, începând cu 27 mai, unde ispăşeşte o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. mediafax.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.