AcasăPOLITICĂElena Udrea comentează din închisoare declaraţia Deliei că nu vrea copii

Elena Udrea comentează din închisoare declaraţia Deliei că nu vrea copii

spot_img
- Publicitate -spot_img
- Advertisement -

Cunoscuta artistă Delia a spus în mai multe rânduri, când a fost întrebată în emisiuni, că nu dorește să aibă copii, însă ultimele sale declarații similare pe această temă s-au viralizat pe rețele sociale, foarte mulți internauți găsind de cuviință să o critice. Inclusiv Elena Udrea, care se fală în închisoare în prezent, condamnată pentru fapte de corupție, a găsit că e potrivit să se compare cu Delia, din perioada când „făcea carieră” și nici ea nu-și dorea copii. Udrea a scris ca a făcut copilul la 44 de ani, subliniind că Delia are timp să facă.

După toată dezbaterea de zilele trecute care o viza, Delia a mai venit cu o postare ironică pe contul de Instagram, indicând ipocrizia celor care nu găsesc că este nepotrivit și nepoliticos să o chestioneze amănunte care țin de viața sa intimă, dar cărora li se pare perfect în regulă să-i critice răspunsurile.

CITEŞTE ŞI: DOLJ: Registrul Auto Român a verificat peste 1.200 de mașini în primul semestru din acest an. Sute de autovehicule prezentau pericol de accident

„Într-o lume sănătoasă la cap, nu este o problemă să ți se pună întrebări personale, întrebări care țin de intimitatea ta, întrebări care nu se pun, dar este o problemă dacă răspunzi. Aparent, este o problemă să răspunzi. E o problemă să răspunzi! Jesus! Cum? Adică, dacă mă întrebi, n-aștepți să și răspund? Trecem peste faptul că nu-i normal să mă întrebi despre chestia asta, dar m-am obișnuit cu asta. V-am spus că se întâmplă asta de 20 de ani. Cred că mai mult de 20 de ani. Mă sperie treaba asta. Asta cred că este problema. N-am dat lecții niciodată nimănui, n-am spus oamenilor: „hei, cred că nu-i bine să faceți copii”. Nu! Am răspuns întrebării „dar de ce nu faci?”. Pentru că nu vreau. Simplu”, a comentat Delia pe Instagram.

Controversata Elena Udrea, în prezent aflată în închisoare pentru fapte de corupție, a transmis și ea duminică „un comentariu la subiectul de a face sau nu copii” din perspectiva experienței sale personale.

„Dintotdeauna din adolescenta sau chiar mai devreme eu am susținut cu argumente multe ca nu vreau copii si m am dedicat carierei si timpul a trecut. Apoi mai mult pentru ca astrele s-au așezat așa, nu pentru ca eram eu convinsă, la 44 de ani a pasit in viata mea, Eva- Maria. Viata mea a fost fabuloasa, împlinita, realizată, spectaculoasa, speciala pana sa apara fetita mea. Dar acum, cu ea pot doar sa spun ca e infinit mai mult. De fapt, cred ca nici nu ar trebui comparate trăirile si viata unei femei înainte si dupa ce are un copil pentru ca sunt din alt registru, este altceva. Si eu credeam ca nu sunt făcută sa fiu mama ca majoritatea femeilor inainte sa devină. Acum insa stiu ca mama nu este despre abilitatea de a pune pempersi, sau despre a a alege cea mai buna gradinita pentru copil. Mama este despre iubire, toata iubirea de care sunt in stare sa o dau si sa o primesc. Asa ca Delia are timp pentru a fi mama si cred ca ar fi o mama minunata si fericita, mai ales ca este preferata fetitei mele care ii fredonează toata ziua cântecele prin casă”, a scris Udrea pe contul de facebook, potrivit g4media.ro.

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri