Daniel Tudor, primarul din Scornicești, a fost invitat la emisiunea Reporter 24, de la Olt TV, unde a trecut în revistă mai multe proiecte locale și a comentat criza politică de la nivel național. Discuția a acoperit teme din administrație, educație, infrastructură și evenimente locale.
Primarul a anunțat că lucrările de reabilitare a blocurilor cu risc seismic au început efectiv.
„Suntem în plină execuție cu reabilitarea blocurilor în Scornicești. Am început de curând execuția unui bloc”, a declarat Daniel Tudor.
Alte 3 blocuri sunt în procedură de atribuire, iar 6 blocuri au fost deja aprobate sau se află în evaluare la Ministerul Dezvoltării.
Anul școlar și acțiunea „100 de zâmbete”
Tudor a spus că anul școlar a început fără probleme, cu toate unitățile reabilitate. El a vorbit și despre acțiunea „100 de zâmbete”, organizată împreună cu PES, la debutul școlii.
„Am avut peste 100 de copii și a fost un eveniment frumos”, a spus primarul, referindu-se la elevii din clasa pregătitoare.
Strada Tudor Vladimirescu și asfaltările din sate
Primarul a vorbit despre modernizarea străzii Tudor Vladimirescu, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Olt.
„Covorul asfaltic este perfect de la un capăt la altul”, a spus Tudor.
El a spus că mai sunt de asfaltat aproximativ 4,5 kilometri de străzi, în satele Șuica, Teiuș și Săroieni.
Autocross la Scornicești și Sărbătoarea Pâinii
Localitatea va găzdui, anul viitor, o etapă de campionat de autocross, în satul Jitaru.
„Va fi un eveniment unic la ora asta în Scornicești”, a afirmat primarul.
Tot el a spus că ediția din acest an a Sărbătorii Pâinii a adunat între 8.000 și 9.000 de oameni.
Gazele, extinse în peste jumătate din localități
Potrivit lui Tudor, rețeaua de gaze acoperă deja mai mult de jumătate din localitățile componente.
„Mai avem foarte puțin de lucru” la primul lot al proiectului, a spus el, iar lotul 2 vizează satele Constantinești, Mogoșești, Teiuș, Rușciori, Șuica și Isăroaia.
Capturarea câinilor, suspendată parțial
Primarul a explicat că activitatea de capturare a câinilor comunitari este blocată, în prezent, din cauza unui post de tehnician veterinar imposibil de ocupat.
„Am fost nevoit din cauza acestei ordonanțe să anulez posturile vacante”, a spus Tudor. El a găsit deja o soluție locală, aplicabilă în 2 luni.
Muzeul din fosta școală a lui Ceaușescu, aproape de finanțare
Un alt proiect vechi, reabilitarea muzeului din fosta școală a lui Nicolae Ceaușescu, mai are nevoie doar de 2 semnături, deși toate avizele interne au fost deja obținute.
„Doar 2 semnături mai lipsesc, a ministrului și a mea”, a precizat primarul.
„A treia nominalizare va fi cu succes”
Întrebat despre Guvernul condus de Siegfried Vasile Mureșan, Tudor, membru PSD, s-a arătat sceptic.
„Eu cred că următoarea nominalizare va fi de la PSD”, a spus el.
Primarul a exclus, în continuare, varianta alegerilor anticipate.
„A treia nominalizare va fi cu succes”, a conchis primarul.












