AcasăACTUALEste LEGE. Traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi...

Este LEGE. Traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, „Legea 2 Mai” care prevede că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. De asemenea, legea promulgată prevede că efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune ş i este pedepsită cu închisoare de la trei la 10 ani.

Astfel, actul normativ are ca obiect de reglementare completarea Legii 43/2000, precum şi modificarea Legii 194/2011, în sensul majorării cuantumului pedepselor, precum şi al eliminării posibilităţii executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.

„Mi-am dorit tare mult ca Legea 2 Mai să fie votată de Parlamentul României şi astăzi s-a întâmplat. Ce aduce nou? Faptul că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi, şi după să umbli liber pe străzi. Locul traficanţilor este la închisoare. Nu mai avem voie să asistăm la încă o tragedie ca cea de la 2 Mai. Să fie clar – avem nevoie de legi de partea victimelor, pentru că trebuie să ne protejăm tinerii de traficul de droguri”, a afirmat Alina Gorghiu, într-un mesaj video postat pe Facebook, după ce iniţiativa legislativă a fost adoptată, decizional, de către Camera Deputaţilor.

Ce prevede legea

Conform legii promulgate de către şeful statului, „fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.

De asemenea, „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, potrivit sursei citate.

Pe 20 noiembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional, în plenul din 5 martie.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Reporter24
Reporter24
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate. News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul. News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri