Preşedintele Nicuşor Dan şi-a propus propriul consilier, joi seara, pentru funcţia de premier. Eugen Tomac urmează să anunţe lista cu miniştrii, ulterior căutând voturi la partidele parlamentare. El are 10 zile să obțină votul de încredere al Parlamentului pentru programul de guvernare și lista de miniștri.
Eugen Tomac, un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu și succesorul lui la conducerea PMP, este în prezent la al doilea mandat de membru al Parlamentului European, din care face parte din iulie 2019. În legislativul european, el este în grupul politic Renew Europe, alături de Dan Barna şi Vlad Voiculescu (USR).
În octombrie 2025, președintele Nicușor Dan l-a numit consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni.
Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București, el are o experiență politică națională și europeană de peste 20 de ani, conform descrierii de pe site-ul Administrației Prezidențiale.
În Parlamentul European este membru în Comisia pentru Cultură și Educație, Comisia pentru ocuparea forței de muncă, Comisia specială pentru Scutul democrației europene, în Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE–Republica Moldova, precum și în Adunarea Parlamentară Euronest.
Tomac ar fi primul premier al României născut în afara ţării, la Odessa, pe atunci aflată în URSS.
Cine ar putea face parte din Guvernul Tomac
Numele vehiculate pentru portofolii cheie încep să prindă contur. Potrivit informațiilor apărute pe surse, diplomația ar urma să fie coordonată de Luca Niculescu la Ministerul Afacerilor Externe, în timp ce Mihnea Motoc este vizat pentru preluarea Ministerului Apărării. Totodată, pentru portofoliul Dezvoltării este menționat Bogdan Florin Cristea, actual consilier de stat la Administrația Prezidențială și fost director în cadrul Primăriei Municipiului București.
Această propunere de guvern a declanșat deja o opoziție fermă din partea Alianței pentru Unirea Românilor.
Președintele AUR, George Simion, a anunțat deja că parlamentarii formațiunii nu vor participa la votul de învestitură, contestând legitimitatea premierului desemnat. Simion a calificat demersul drept o continuare a unei lovituri aplicate democrației, criticând vehement contextul în care se desfășoară procedura, marcat de controversele privind anularea recentelor alegeri.












