AcasăACTUALExcluderi dintr-o organizaţie PNL, în urma rezultatelor înregistrate la europarlamentare

Excluderi dintr-o organizaţie PNL, în urma rezultatelor înregistrate la europarlamentare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Primarii din Scorniceşti şi Izbiceni, primarul şi viceprimarul din Pleşoiu şi primarul şi viceprimarul din Vulpeni au fost excluşi, joi, din Partidul Naţional Liberal, filiala Olt.

Este vorba despre Ion Prioteasa, primarul din Scorniceşti care simpatizează cu Pro România, Marian Gulie din Izbiceni (PSD), Valeriu Măndescu din Pleşoiu (PSD) şi Paul Mandea din Vulpeni (PSD).

Totodată, au fost excluşi din partid şi îşi pierd mandatele toţi cei patru consilieri PNL din comuna Pleşoiu şi trei din patru aleşi locali liberali din comuna Vulpeni.

Excluderile au fost decise în Biroul Judeţean al PNL Olt, desfăşurat joi.

„Am făcut, ieri, ceea ce trebuia să fac de ceva timp: împreună cu Biroul Județean al filialei am decis să păstrăm alături de noi adevărații liberali, oameni care au muncit, s-au străduit și au depus eforturi considerabile pentru ca vocea PNL să fie auzită în tot județul și mesajul nostru să intre în fiecare casă. Alegerile europarlamentare au fost un test, unul pe care, din păcate, câțiva dintre membrii noștri l-au picat, fie pentru că au fost copleșiți de dezinteres, fie pentru că au tratat cu indiferență importanța acestor alegeri ori fie pentru că simpatiile au fost altele decât cele asumate la început de drum. Procentele obținute de unii primari și câteva organizații PNL din județ în urma alegerilor din 26 mai ne-au convins că este cazul să le redăm libertatea de a alege ceea ce doresc să facă în continuare și alături de cine. Oricine altcineva în afara PNL. Noi, adevărații liberali care am rămas, le dorim succes!”, a explicat decizia preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

La europarlamentarele de duminică, PSD a obţinut în judeţul Olt 42,98%, cu aproape 20 de procente mai mult decât scorul naţional. PNL a reuşit un scor de 24,17% în judeţ, cu două procente mai mic decât cel naţional.

Pe locul trei, în judeţul Olt, s-a plasat alianţa USR-PLUS, care a fost votată de 18.987 de olteni, însemnând 10,15% din totatul voturilor exprimate, cu 10 procente mai puţin decât media naţională.

Pro România este partidul de pe locul patru, cu 10.719 voturi – 5,73%. Pe locul cinci este ALDE, cu 4,97%, iar pe locul şase PMP, cu 4,12%.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.