AcasăACTUALFamilie internată în spital cu o boală gravă. Oamenii mâncaseră şuncă de...

Familie internată în spital cu o boală gravă. Oamenii mâncaseră şuncă de porc din propria gospodărie

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei membri ai unei familii au fost internaţi în Clinica 2 de Boli Infecţioase a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara cu diagnosticul clinic suspiciune de botulism. O a patra persoană, rudă cu cei trei, aflată într-un centru de detenţie, a fost iniţial îndrumată pentru un consult în camera de gardă şi ulterior, internată în cursul nopţii în Clinica 1 de Boli Infecţioase

Dr. Ruxandra Laza, medic primar boli infecţioase în Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara a spus că oamenii au consumat în ultimele 14 zile şuncă de porc preparată în propria gospodărie.

În cazul celor trei membri de familie, simptomele au apărut în urmă cu nouă zile şi s-au manifestat prin stare generală de rău, uscăciunea mucoasei bucale, tulburări de vedere, ptoză palpebrala (căderea pleoapei), dificultate la înghiţire, fenomene digestive.

„Cele mai pronunţate simptome le are pacienta în vârstă de 50 de ani, care a venit pentru consult la camera de gardă. A fost evaluată şi internată imediat. S-au administrat de urgenţă fiolele de ser antibotulinic polivalent şi tratament simptomatic. Starea ei de sănătate este acum stabilă, dar pacienta rămâne în continuare sub monitorizare atentă, pentru că în orice moment pot interveni complicaţii. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi membri ai familiei, soţul şi fiul, şi aceştia internaţi, au primit şi ei tratamentul specific cu ser antibotulinic”, spune dr. Ruxandra Laza.

Cel de-al patrulea pacient, aflat în sistemul penitenciar, care a mâncat din acelaşi preparat infestat cu toxina botulinică. În cursul zilei de ieri a avut primele simptome, digestive. În prezent este internat la Spitalul „Victor Babeş” Timişoara.

„În cursul serii trecute am sesizat Direcţia de Sănătate Publică Timiş pentru demararea unei anchete epidemiologice. Există riscul ca numărul persoanelor infectate să fie mai mare, întrucât potenţialul de extindere este legat de consumul alimentului contaminat. De asemenea, a fost sesizat Centrul Naţional de Control pentru Boli Transmisibile pentru a identifica dozele de ser botulinic disponibile la nivel naţional, aceasta dacă va exista o escaladare a numărului pacienţilor”, explică dr. Diana Manolescu, director medical al Spitalului „Victor Babeş” Timişoara.

Ce este botulismul

Botulismul este o toxiinfecţie alimentară severă produsă de o toxină eliberată de bacilul Clostridium botulinium, care determină paralizia unor nervi, iniţial a celor care asigură motilitatea globilor oculari şi a pleoapelor, apoi a celor responsabili de deglutiţie şi, în final, în formele severe, paralizia musculaturii respiratorii, care poate duce la deces.

Botulismului reprezintă o urgenţă medicală şi iniţierea terapiei trebuie făcută în cel mai scurt timp de la apariţia simptomelor, prin administrarea de ser antibotulinic, care neutralizează toxina circulantă.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri