AcasăACTUALFemeie din Ucraina, găsită spânzurată într-un hotel din Vâlcea

Femeie din Ucraina, găsită spânzurată într-un hotel din Vâlcea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Poliţiştii din Vâlcea au deschis o anchetă după ce o femeie din Ucraina a fost găsită spânzurată într-un hotel din Băile Olăneşti.

Femeia a fost găsită spânzurată în hotelul unde era cazată alături de alţi refugiaţi din Ucraina.

CITEŞTE ŞI: EXPLOZIE la ambasada Ucrainei din Madrid. ALERTĂ teroristă

Poliţiştii sosiţi la faţa locului au încercat să o salveze pe femeie, însă n-au mai putut face nimic.

„În cursul zilei de ieri, în jurul orei 21.00, polițiștii din Băile Olănești au fost sesizați despre faptul că, o femeie de cetățenie ucraineană, în vârstă de 55-60 de ani, ar fi fost găsită spânzurată, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olănești, județul Vâlcea.

Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, polițiștii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor în care a survenit decesul femeii”, transmite IPJ Vâlcea.

Potrivit unor informaţii, femeia şi-ar fi pus capăt zilelor răpusă de durere după ce a aflat că atât soţul, cât şi fiul său, au murit pe front.

Peste 1.500 de refugiaţi din Ucraina au ajuns în judeţul Vâlcea, de la debutul conflictului armat din ţara vecină.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri